Logo Realitatea.md

(FOTO) Primele imagini cu membrii echipajului petrolierului britanic capturat de Iran

23 Iulie 2019, 11:14 // În lume

Presa de stat a Iranului a publicat imagini din interiorul petrolierului britanic capturat în Golf Persic, inclusiv cu membrii echipajului de pe navă. Imaginile video şi fotografice par să surprindă pregătirea meselor de către bucătari, dar şi membri ai echipajului în timp ce sunt informaţi de către un oficial iranian să nu se uite în camera de luat vederi, scrie Mediafax.

Foto: mediafax.ro

Gardienii Revoluţiei din Iran au capturat vineri un tanc petrolier sub pavilion britanic în Strâmtoarea Ormuz din Golful Persic.

Nava Stena Impero a fost oprită de Gardienii Revoluţiei pentru „nerespectarea codului maritim internaţional, la solicitarea Autorităţii portuare şi maritime din provincia Hormuzgan”, a transmis site-ul Sepahnews.
Imaginile publicate de agenţiile de presă Fars şi Irib mai reprezintă membri ai echipajului, despre care BBC spune că sunt indieni, ruşi, letoni şi filipinezi - în timp ce monitorizează computerele de la bord. 

Autorităţile britanice au transmis că nu au reuşit să intre în contact cu nava Stena Impero, care „se îndreaptă în nord, spre Iran” şi are 23 de persoane la bord. Petrolierul britanic se află acum în portul iranian Bandar Abbas, iar cei 23 de membri ai echipajului nu au voie să coboare de pe vas. La bord sunt 18 marinari indieni şi 5 de alte naţionalităţi.

O reuniune de urgenţă a guvernului britanic a avut loc ieri, iar COBRA, cabinetul britanic restrâns, care se ocupă de situaţiile de urgenţă a numit acţiunea Iranului drept „inacceptabilă şi cu potenţial mare de escaladare”. Ministrul de externe Jeremy Hunt a declarat parlamentarilor că a fost un act de piraterie de stat.

Strâmtoarea Ormuz este principala rută de transport a ţiţeiului.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.2892 -0.5742%
USD USD 17.4444 -0.5564%
RUB RUB 0.2726 -0.7645%
RON RON 4.0366 -0.6938%
UAH UAH 0.7220 -0.5510%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile