Logo Realitatea.md

Primul judecător eliberat din funcție de către Maia Sandu, după ce a depus cerere de demisie. A activat în sistem 24 de ani

08 Ianuarie 2021, 12:14 // Politica

Decretul Maiei Sandu privind eliberarea Zinaidei Talpalaru din funcția de judecător de la Judecătoria Chișinău a fost publicat astăzi în Monitorul Oficial, după ce a depus cerere de demisie la Consiliul Superior al Magistraturii.

Foto Simbol

Talpalaru a activat în sistemul judecătoresc de aproximativ 24 de ani. Anterior, ea a deținut funcția de președinte al Judecătoriei Economice de Circumscripție Chișinău și al Judecătoriei Comerciale de Circumscripție.

Zinaida Talpalaru a ajuns în atenția presei după ce a indicat în declarația de avere prețuri a două automobile care nu corespund nici pe aproape realității. Mai exact, autoturismul de marca Citroën C3 (fabricat în 2002), cumpărat în 2009, ar fi costat-o 12.824 de lei, iar pentru automobilul Mercedes Benz S320 (din 2002) ar fi plătit 15.115 lei, în anul 2006.

Gazeta de Chișinău a scris că în anul 2017, anume Zinaida Talpalaru a fost magistrata care a admis parțial acțiunea înaintată de Exclusiv Media (companie afiliată socialistului Corneliu Furculiță) față de RISE Moldova în dosarul „Bahamas”. Coincidență sau nu, însă trei luni mai târziu, președintele Dodon și-a dat acordul pentru transferul magistratei Talpalaru la Judecătoria Chișinău, după lichidarea Judecătoriei Comerciale de Circumscripție.

Sursa: Monitorul Oficial

  R LIVE TV
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 21.2947 0.4841%
USD USD 17.4849 0.1879%
RUB RUB 0.2335 -1.2267%
RON RON 4.3687 0.4853%
UAH UAH 0.6207 0.6486%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile