


Președintele Grupului parlamentar Pro Moldova, Andrian Candu, a anunțat că a sesizat Curtea Constituțională în privința anulării „Legii miliardului”, votată săptămâna trecută de către deputații PSRM-Șor-Pentru Moldova și „neafiliații”.
Potrivit lui Candu, legea aprobată de coaliția „Pentru Dodon” dinamitează stabilitatea economică a statului, generează un șir de ingerințe în drepturile garantate de Constituție, desconsideră principii importante precum separarea și colaborarea puterilor statului. În cazul în care acțiunea Legii contestate nu va fi suspendată, aceasta ar produce efecte negative asupra securității economice și financiare a statului, iar, în consecință, asupra tuturor locuitorilor țării. „Democrația nu poate fi redusă la regula majorității, deoarece această regulă este limitată prin Constituție și prin lege. Majoritatea nu poate să facă ce vrea doar pentru că este majoritatea”, susține liderul Pro Moldova.
„Anularea angajamentului asumat de stat și a efectelor acestuia compromit grav relațiile cu FMI și perspectivele viitoare de finanțare a Republicii Moldova și vor periclita securitatea economică a statului. Decizia de anulare a legii miliardului va avea efect invers celui anunțat, deoarece afectează puternic potențialul de dezvoltare a economiei naționale, fiind susceptibilă să genereze o situație de instabilitate și incertitudine pentru agenții economici interni și investitorii străini. De asemenea, decizia majorității „Pentru Dodon” afectează piața valorilor mobiliare de stat (VMS), existând o probabilitate mare de creștere a ratelor dobânzii la VMS din cauza perceperii titlurilor de stat ca fiind instrumente financiare cu un risc ridicat. Creșterea ratelor la VMS pune presiune pe bugetul de stat din contul creșterii costurilor de deservire a instrumentelor de datorie, emise de Ministerul Finanțelor”, se precizează într-un comunicat de presă al Pro Moldova.
Argumentele expuse în conținutul sesizării menționează că legea contestată a fost adoptată cu încălcarea manifestă a principiului separării puterilor în stat și a principiului corelat al loialității constituționale, al prevederilor constituționale care reclamă acceptul prealabil obligatoriu al Guvernului pe marginea unor proiecte de legi. Totodată, legea a intervenit subit în activitatea unei autorități publice independente, fără nicio argumentare fundamentată sau analiză complexă a impactului acesteia, atât asupra activității și bugetului Băncii Naționale, cât și asupra procedurilor de lichidare ale unor bănci și creditorilor acestora. Astfel, decizia de anulare a legii miliardului poate avea repercusiuni și asupra procedurilor de lichidare silită a băncilor cărora le-au fost acordate creditele de urgență.
Amintim că, la data de 16 decembrie curent, coaliția informală „ȘorDon” a adoptat Legea nr. 230 privind abrogarea Legii nr.235 din 3 octombrie 2016.
![]() |
EUR | 21.0442 | -1.3981% |
![]() |
USD | 17.4749 | 0.1163% |
![]() |
RUB | 0.2357 | -0.4645% |
![]() |
RON | 4.3171 | -1.4001% |
![]() |
UAH | 0.6238 | -0.3037% |
Vezi si alte valute |
Președintele Maia Sandu susține declarații de presă după ședința Consiliului Suprem de Securitate
Răspunsul Președinției la acuzațiile lui Dodon legate de „Sputnik V”
Fost judecător CC: Maia Sandu nu a fost obligată să înainteze candidatul de premier propus de PSRM
Declarații după decizia Curții Constituționale
Ion Chicu, un prim mesaj public după ce a fost internat la terapie intensivă din cauza COVID
Președintele CCM, Domnica Manole, susține un briefing de presă
(STOP CADRU) Ce se întâmplă în Parlament, când deputatul Slusari o „scoate din sărite” pe Greceanîi
(FOTO) Maia Sandu pe Instagram, așa cum nu ai mai văzut-o. Unde și-a petrecut președinta weekendul
(VIDEO 18+) O adolescentă lovită cu picioarele și tăvălită pe jos: Pupă mâna
Cine este diplomatul rus, prins cu cei 62 de mii de dolari pe Aeroport și legătura acestuia cu PSRM
Au votat în prima lectură! Vor depune jurământul la inițiativa lui Dodon
Ultima oră! Starea de urgență în sănătate publică, prelungită cu două luni