Logo Realitatea.md

Pro Moldova va solicita constituirea unei comisii parlamentare de anchetă pe cazul lui Ștefan Gațcan, dar nu azi, pentru că nu vine la ședință (VIDEO)

02 Iulie 2020, 09:56 // Politica

Grupul parlamentar Pro Moldova va cere în plenul Parlamentului investigarea cazului deputatului Ștefan Gațcan prin constituirea unei comisii parlamentare de anchetă. Cu toate acestea, deputații grupului nu se vor prezenta astăzi în Parlament, pentru a „opri o altă șmecherie prin asumarea de răspundere”.

„Noi cei din partidul Pro Moldova și fracțiunea (n.r. Pro Moldova deocamdată nu constituie o formațiune, fiind doar grup parlamentar) vom cere în plenul Parlamentului investigarea acestui caz prin constituirea unei comisii parlamentare de anchetă”, a anunțat liderul grupului parlamentar, deputatul Andrian Candu în cadrul unui briefing de presă.

Potrivit lui, în cadrul comisiei constituite ar urma să fie investigate imaginile video din Parlament, de la Președinție, să se verifice „inclusiv comportamentul socialiștilor și mai ales unde este Ștefan Gațcan, unde a plecat și de cine este supravegheat”.

La fel, potrivit lui, trebuie investigate imaginile video din parcarea Parlamentului pentru a vedea cine a luat mașina deputatului Ștefan Gațcan. „Imaginile video sunt și ar trebui puse la dispoziția societății. Cu siguranță, nu dumnealui a venit după ea”, s-a arătat convins Candu.

„Vom fi foarte determinați să investigăm până la capăt ceeea ce s-a întâmplat ieri cu domnul Gațcan”, a mai spus Candu.

Acesta a mai menționat că, prin asemenea acțiuni se pune în pericol securitatea cetățenilor și sentimentul de siguranță al cetățenilor. „Noi ne-am adresat ieri și vom continua și astăzi să ne adresăm comunității internaționale. Vor fi trimise demersuri la toate ambasadele, la Consiliul Europei, Uniunea Europeană, OSCE, ca o comunitate întreagă să fie alături de de noi”, a mai spus liderul grupului Pro Moldova.

În altă ordine de idei, Andrian Candu a menționat că deputații grupului parlamentar nu se vor prezenta la ședința de azi a Parlamentului „pentru a opri o altă șmecherie prin asumarea de răspundere care vor să o prezinte astăzi în Parlament”. Totodată, el a menționat că „proiectele de legi puteau să vină în procedură obișnuită”.

„În spatele unei intenții bune, pe care le declară această guvernare, iarăși se urmăresc și scheme criminale, inclusiv scheme de afaceri, pe care noi am fi vrut să le discutăm în plenul Parlamentului, dar nu să fim noi ostaticii unei proceduri numită asumare de răspundere”, a declarat Candu.

La fel, acesta a îndemnat celelalte grupuri parlamentare de opoziție la consultări pentru a agrea un „plan de acțiuni legat de agenda parlamentară, demisia acestei guvernări și trimiterea ei în istorie și numirea altui guvern”.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.6943 0.3726%
USD USD 16.6336 0.0198%
RUB RUB 0.2215 0.0000%
RON RON 4.0549 0.4359%
UAH UAH 0.5916 0.1354%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile