Logo Realitatea.md

Procesul de reglementare transnistreană, discutat de către Pavel Filip și ambasadorul James Pettit într-o nouă ședință

04 Iunie 2018, 17:36 // Societate

Perspectivele dialogului strategic moldo-american și evoluțiile în cooperarea dintre cele două state au fost discutate astăzi, de premierul Pavel Filip și ambasadorul SUA în Republica Moldova, James Pettit. Oficialii și-au exprimat convingerea că schimbul de vizite la nivel înalt și menținerea unei comunicări permanente imprimă o dinamică ascendentă relațiilor moldo-americane.

În discuții, prim-ministrul s-a referit la acțiunile Executivului în realizarea agendei de reforme, inclusiv prin prisma îndeplinirii condiţionalităţilor pentru recepționarea asistenţei macrofinanciare din partea UE. Premierul a menționat determinarea autorităților de a avansa în continuare pe calea integrării europene, accentuând importanța sprijinului SUA, în special pe subiecte de securitate, justiție și economie.

La rândul său, Ambasadorul SUA la Chișinău a apreciat eforturile Guvernului în realizarea reformelor, beneficiile cărora vor fi resimțite în mod direct de cetățeni. James Pettit a reconfirmat sprijinul SUA pentrurealizarea programelor de modernizare a Republicii Moldova.

Un subiect aparte al discuțiilor l-a constituit procesul de reglementare transnistreană, oficialii salutând rezultatele rundei de negocieri în formatul „5+2", desfășurată recent la Roma.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3939 -0.3566%
USD USD 17.1712 -0.1262%
RUB RUB 0.2415 -0.5764%
RON RON 4.0053 -0.3830%
UAH UAH 0.6368 -0.2194%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile