Logo Realitatea.md

Procurorii au obţinut o sentinţă mai ASPRĂ pentru şoferul VAZ-ului care a ucis un copil la Ştefan Vodă

03 Mai 2018, 10:39 // Societate

Șoferul VAZ-ului care a spulberat, în vara anului trecut, un cărucior cu un copil la Ştefan Vodă, a fost condamnat la o pedeapsă mai aspră, la insistența procurorilor.

Foto: INP

Cazul a avut loc în seara zilei de 20 august a anului trecut, când inculpatul, fiind în stare de ebrietate şi fără a deţine permis de conducere, se deplasa la volanul unui VAZ pe strada centrală din satul Brezoaia. La un moment dat, acesta a pierdut controlul asupra volanului şi a intrat pe contrasens, spulberînd un cărucior, care se afla lângă acostament. Tragedia s-a produs chiar sub ochii mamei copilului, care stătea de vorbă cu o consăteancă la poartă.

Copilul de 4 luni, care se afla în cărucior, a decedat în drum spre spital, iar expertizele dispuse de procurori au concluzionat că traumatismele grave, cauzate micuţului sunt în legătură cauzală directă cu survenirea decesului.

Imediat după impact, şoferul a părăsit locul accidentului, lăsând automobilul în stradă, deplasându-se la domiciliul său din acelaşi sat. La scurt timp, şoferul a fost reţinut, iar în urma testării alcooscopice s-a dovedit că acesta avea concentraţia de alcool de 1,12 mg/l în aerul expirat. Inculpatul şi-a recunoscut integral vina.

La începutul acestui an, magistraţii de la Judecătoria Căuşeni, sediul Ştefan Vodă, l-au condamnat la 4 ani închisoare, cu ispăşirea pedepsei în penitenciar de tip deschis, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 5 ani, acesta fiind luat sub strajă din sala de judecată. Concomitent, instanţa a dispus încasarea, din contul inculpatului, în beneficiul succesorului părţii vătămate, a unui prejudiciu moral şi material în mărime de 115.000 lei.

Procuratura a contestat această sentinţă pe motivul blândeţei pedepsei, iar recent, Colegiul penal al Curţii de Apel Chişinău a admis apelul declarat de procuror şi a emis o nouă hotărâre, prin care inculpatul a fost condamnat la 5 ani şi 6 luni închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport timp de 4 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Decizia Curţii de Apel este executorie, însă poate fi supusă recursului la Curtea Supremă de Justiţie.

VEZI ȘI:

Un cărucior, spulberat de o mașină la Ștefan Vodă. Bebelușul și-a dat ultima suflare în drum spre spital (FOTO)

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4865 -0.8931%
USD USD 17.6756 -0.2995%
RUB RUB 0.2823 -1.4660%
RON RON 4.0761 -0.9333%
UAH UAH 0.7201 -0.7853%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile