Logo Realitatea.md

Procurorul general nu este mulțumit de cum se desfășoară ancheta în dosarul „furtului miliardului”

21 Iunie 2019, 08:14 // Economie

Eduard Harunjen, șeful Procuraturii Generale, a spus că nu este mulțumit de felul în care se desfășoara ancheta în dosarul „furtului miliardului”, având în vedere rezultatele obținute până acum.

„Furtul miliardului nu este o faptă care s-a săvârșit într-o zi. Am spus acest lucru de câteva ori și în plenul Parlamentului, în comisia parlamentară. Aceasta s-a săvârșit ani de zile. De aceea, însăși investigația a fost împărțită pe perioade: perioada de administrare a băncii, perioada în care s-au schimbat conducătorii băncii, avem investigații în privința factorilor de decizie din mai multe ministere și agenții de stat care într-un fel sau altul au neglijat unele chestiuni care s-au întâmplat”, a declarat procurorul general la emisiunea „Punterea A Patra” de la N4.

Întrebat fiind dacă fostul șef al Procuraturii Anticorupție Viorel Morari ar purtea vreo vină în acest sens, odată ce dosarul se află în gestinea procuraturii menționate, Eduard Harunjen a răspuns că procurorii au făcut tot ce le-a stat în puteri.

„Au fost înaintate câteva zeci de cereri pentru comisii rogatorii în diferite state fiindcă această crimă nu este una care s-a săvârșit numai în Republica Moldova. Au fost câteva episoade când a intrat șeful unei filiale a băncii cu automobilul în încăperea de tezaur și a umplut câțiva saci cu bani, au pus sacii în portbagaj și au ieșit. Asta în perioada când era cea mai mare agitație că sunt probleme mari cu Banca de Economii. Noi am identificat trei situații de acestea. Persoanele respective luau câte 4-5 milioane de lei și dispăreau într-o direcție necunoscută. Câțiva dintre ei au fost prinși și au fost condamnați, însă nu toți banii au fost recuperați pentru că au reușit să-i utilizeze”, a explicat acesta.

CITEȘTE ȘI:

Parlamentul a creat o comisie de anchetă care va investiga furtul miliardului (doc)

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.2684 -0.6041%
USD USD 17.4021 -0.4331%
RUB RUB 0.2731 -0.2192%
RON RON 4.0326 -0.6186%
UAH UAH 0.7343 0.1910%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile