Logo Realitatea.md

Protest „cu miros de apă din râul Bâc”. Mai mulți tineri au protestat în fața Primăriei Capitalei din cauza mirosului neplăcut (FOTO)

07 Septembrie 2019, 12:54 // Societate

Un protest mai puțin obișnuit a fost organizat astăzi în fața Primăriei Chișinău. Mai mulți activiști civici au adus apă din râul Bâc și au vărsat-o în fața instituției în semn de protest față de mirosul neplăcut din Capitală.

Foto: Alexander Roșco/Facebook

Apa a fost pusă într-un bazin, iar ulterior a fost vărsată pe trotuarul din fața Primăriei, iar protestatarii au purtat măști pe față.

Mirosul neplăcut din Capitală și sesizarea organelor de anchetă

Amintim că, de mai bine de o săptămână, în Capitală este un miros neplăcut. Unii presupun că acesta ar veni de la Stația de epurare, care s-ar fi defectat, pe când alții afirmă că de vină s-ar face unii agenți economici, care revarsă direct în râul Bîc deșeuri neprelucrate de la fabricile de producție.

Primăria Capitalei neagă că Stația de epurare ar fi defectă, iar mirosul insuportabil vine de la alte surse.

Președintele Uniunii Salvați Basarabia (USB) și fost ministru al Mediului, Valeriu Munteanu, a anunțat că a depus o sesizare la Procuratura Generală, prin care solicită investigarea acestui caz, care posibil ar avea interferențe cu un caz similar din anul 2017, atunci când s-a constatat că mirosul provenea de la deșeurile unui agent economic, care transporta borhotul la stația de epurare, având încheiat un contract cu Apă Canal Chișinău pentru aceste servicii.

Ulterior, Procuratura Generală s-a sesizat și a inițiat două procese penale pentru elucidarea complexă a cicumstanțelor, identificarea persoanelor vinovate și eventuala recuperare a daunelor cauzate, după denunțurile făcute de unii politicieni, activiști civici și informațiile apărute în presă, cu referire la mirosul neplăcut din Chișinău.

De menționat că, un protest similar a fost organizat la începutul aceste săptămâni în Parcul central din Capitală, unde unele persoane și-au demonstrat nemulțumirea prin instalarea măștilor la busturile scriitorilor de pe Aleea Clasicilor, în semn de protest.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4223 0.5222%
USD USD 17.6046 0.1388%
RUB RUB 0.2756 0.4007%
RON RON 4.0755 0.5155%
UAH UAH 0.7273 0.2481%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile