Logo Realitatea.md

Protestul din România. Poliția a reținut primele persoane – doi bărbaţi, acuzaţi de ultraj şi tulburarea ordinii publice

12 August 2018, 09:34 // În lume

În urma audierilor după violenţele de la protestul din Piaţa Victoriei, procurorii au dispus, sâmbătă noapte, reţinerea a doi bărbaţi, aceştia fiind acuzaţi de ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Vor fi prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

Foto Simbol

După audierile din cursul zilei de sâmbătă, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au decis reţinerea a doi bărbaţi, în vârstă de 24, respectiv 30 de ani, aceştia fiind acuzaţi de ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, fapte care ar fi fost săvârşite la mitingul de vineri seară, din Piaţa Victoriei, scrtie Mediafax.ro.

Potrivit Poliţiei Capitalei, cei doi urmează să fie prezentaţi magistraţilor Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă, iar cercetările în cauză continuă.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi poliţiştii de la Serviciul Omoruri au audiat, până în prezent, aproape 20 de persoane în legătură cu violenţele de la protestul de vineri, informează Poliţia Capitalei românești.

În paralel cu aceste activităţi au fost analizate înregistrarile realizate de mass media. Activităţile desfăşurate au ca scop stabilirea identităţii celor prezenţi în zona producerii agresiunii şi a faptelor lor, mai arată Poliţia Capitalei.

Zeci de mii de oameni s-au strâns sâmbătă, în Piaţa Victoriei, pentru un nou protest, iar mulţi au venit echipaţi cu măşti de protecţie în cazul în care forţele de ordine vor folosi din nou gazele lacrimogene din dotare.

Citeste tot despre: bărbați, poliţie, protest, rețineri, Romania
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.0060 0.5640%
USD USD 17.0033 0.1585%
RUB RUB 0.2191 0.5507%
RON RON 4.1026 0.5441%
UAH UAH 0.5994 0.1002%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile