Logo Realitatea.md

PUN își alege astăzi conducerea

07 Decembrie 2019, 14:14 // Politica

Partidul Unității Naționale desfășoară sâmbătă, 7 decembrie, al doilea Congres extraordinar al formațiunii. Evenimentul va începe la 15.00.

Solicitat de IPN, Anatol Șalaru, președintele executiv PUN, a precizat că pe ordinea de zi este prevăzută alegerea conducerii formațiunii. Întrebat dacă va participa și deputatul Octavian Țîcu, care a candidat din partea formațiunii la funcția de primar general al municipiului Chișinău, Anatol Șalaru a menționat că deputatul a fost chemat la Congres și că propunerea care i-a fost făcută anterior de a prelua conducerea partidului a rămas în vigoare.

În cadrul Congresului urmează să fie efectuate modificări la statutul și programul partidului. Se va propune lichidarea funcției de președinte executiv și înlocuirea ei cu cea de secretar general al partidului.

Partidul Unității Naționale a fost creat în februarie 2016 și este un partid care promovează reunificarea Republicii Moldova cu România. Formațiunea are doi președinți executivi: Anatol Șalaru și Ana Guțu. Fostul președinte al României, Traian Băsescu, este președinte de onoare.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.6789 0.0000%
USD USD 16.6157 0.0000%
RUB RUB 0.2261 0.0000%
RON RON 4.0694 0.0000%
UAH UAH 0.6000 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile