Logo Realitatea.md

O categorie de persoane va călători obligatoriu, de luna viitoare, cu abonamente de tip nou

19 Martie 2019, 16:41 // Actualitate

Primăria municipiului Chișinău informează că, din 1 aprilie 2019, pensionarii pentru limită de vârstă, care beneficiază de gratuități la transport în raza municipiului, vor călători în troleibuz și autobuz în baza abonamentelor anuale de tip nou.

Documentele sunt puse în circulație începând cu 1 martie, însă, în această perioadă beneficiarii au putut călători și în baza vechilor abonamente anuale, totodată aceștia fiind informați despre necesitatea perfectării actului de tip nou.

Înlocuirea abonamentelor anuale pentru pensionari a fost necesară datorită modificării cuantumului pensiei/venitului lunar al beneficiarilor, până la 3000 lei, precum și întru spoirea măsurilor de securitate a documentelor de acest tip.

O decizie privind punerea în circulație a noului model de abonament anual pentru călătoria în transportul public, în raza municipiului Chișinău a fost aprobată recent de Consiliului municipal Chișinău, la propunerea Î.M. „Regia Transport Electric". 

Abonamentul de tip nou este pus în circulație începând cu 01.03.2019 și este valabil până la data de 31.03.2020.

Cheltuielile legate de confecționarea abonamentelor anuale de tip nou vor fi suportate de Î.M. „Regia transport electric” in comun cu Î.M. „Parcul urban de autobuze”.

Amintim că persoanele eligibile pentru a gratuități la călătoria în transportul public municipal (troleibuz și autobuz), sunt cetățenii care beneficiază de pensii pentru limită de vârstă, ale căror venituri lunare nu depășesc valoarea de 3000 lei. Oamenii au posibilitatea de a alege dintre suma lunară de 70 lei și abonamentul anual.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.1353 -0.0953%
USD USD 17.8916 -0.0955%
RUB RUB 0.2797 -0.1071%
RON RON 4.2284 -0.0969%
UAH UAH 0.6665 -0.0899%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile