Logo Realitatea.md

Puteau ajunge în orfelinate sau aziluri de bătrâni! Loturi de haine și încălțăminte, distruse de Serviciul Vamal cu buldozerele

11 Decembrie 2019, 14:08 // Societate

Deși ar fi putut ajunge în casele de copii, orfelinate sau aziluri pentru bătrâni, autoritățile au trecut cu buldozerul peste ele. Potrivit Serviciului Vamal, care a autorizat în 2019 distrugerea a peste 1.700 de articole vestimentare, încălțăminte și mărfuri de larg consum, acestea aduceau atingere unor drepturi de proiprietate intelectuală, iar măsurile de protecție au fost dispuse „doar la solicitarea titularului de drept ori reprezentantului acestuia”.

colaj: realitatea.md

Potrivit unui comunicat al SV, în cazul în care sunt depistate mărfuri susceptibile a fi contrafăcute, autoritatea vamală notifică titularii de drept ai mărcilor protejate. „Aceștia pot decide pentru distrugerea bunurilor sau predarea lor cu titlu gratuit unor instituții publice, inclusiv din sistemul protecției sociale, unor asociații obștești, fundații cu caracter umanitar etc.”, se arată în comunicatul de presă.

Astfel, „în anul 2019, organul vamal a înregistrat 139 cazuri de depistare a mărfurilor susceptibile de a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală, comparativ cu 82 de cazuri în anul 2018. În trei dintre cazuri, bunurile au fost distruse, iar în altele trei, acestea au fost predate cu titlu gratuit unor orfelinate”, se mai arată în comunicat. 

Conform legii, activitatea organelor vamale în domeniul protecției drepturilor asupra obiectelor de proprietate intelectuală constă în aplicarea eficientă a măsurilor la frontieră, în scopul protejării pieței interne de importul mărfurilor contrafăcute și operelor-pirat, comercializarea cărora cauzează prejudicii titularilor de drepturi, generează acte de concurență neloială, reprezintă un pericol pentru securitatea economică a țârii și sănătatea consumatorului autohton.

Foto: customs.gov.md

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.7864 1.4006%
USD USD 16.7051 0.9512%
RUB RUB 0.2276 0.1320%
RON RON 4.0919 1.3750%
UAH UAH 0.6112 1.8836%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile