Logo Realitatea.md

Putin denunţă „presiuni externe fără precedent” asupra Belarusului

30 Septembrie 2020, 11:42 // În lume

Preşedintele rus Vladimir Putin a denunţat marţi ”presiuni externe fără precedent” asupra Belarusului, o ţară zguduită de o contestare fără precedent a preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko, în urma realegerii sale controversate la începutul lui august, relatează AFP.

”Belarusul s-a trezit într-o situaţie dificilă, în condiţii de presiuni externe fără precedent, în urma alegerilor prezidenţiale”, ale căror rezultat nu a fost recunoscut de către Uniunea Europeană (UE) şi Statele Unite, a declarat Putin într-un mesaj video adresat participanţilor la un forum ruso-belarus.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat, într-o vizită în Lituania, că Vladimir Putin, principalul aliat al celui mai puternic om din Belarus, susţine o mediere a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) în criza din Belarus.

Însă liderul de Kremlin a anunţat, la acest forum al regiunilor belaruse şi ruse, că Moscova este pregătită să susţină Minskul.

Putin a prezentat legăturile ruso-belaruse drept ”atemporale şi care rezistă la toate intemperiile”.

Putin a promis, într-o întâlnire recentă cu Aleksandr Lukaşenko la Soci să ofere Belarusului o asistenţă militară în domeniul securităţii şi a acordat Minskului un împrumut în valoare de 1,5 miliarde de dolari.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.1673 0.0000%
USD USD 17.0468 0.0000%
RUB RUB 0.2217 0.0000%
RON RON 4.1385 0.0000%
UAH UAH 0.6030 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile