Logo Realitatea.md

Radu, din nou, despre revenirea lui Gamrețki: „Consider că e împotriva oricărei morale...” (VIDEO)

26 Martie 2018, 10:23 // Societate

Primarul interimar al capitalei Silvia Radu rămâne pe poziții în privința revenirii lui Igor Gamrețki la funcția de șef al Direcției generale transport și căi de comunicații din Chișinău: „Consider că este împotriva oricărei morale ca cineva care a fost condamnat penal să revină în funcție publică”, a comentat edilul interimar azi, după ședința de la Primăria capitalei. 

Embed:

„Sper ca Igor Gamrețki nu va avea dreptul să dețină o funcție publică în Primărie și în general. Dumnealui a avut un caz penal și sunt surprinsă de tupeul unor astfel de persoane”, a declarat Silvia Radu.

Amintim că, săptămâna trecută, fostul șef de la Direcția transport Igor Gamrețki a fost repus în funcție printr-o decizie a instanței de judecată.

Ulterior, primarul interimar Silvia Radu a anunțat că a atacat decizia la Curtea de Apel

Amintim că, Igor Gamreţki a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, în dosarul „parcărilor cu plată”, în care este vizat și fostul primar Dorin Chirtoacă și viceprimarul Nistor Grozavu.  

Ulterior, Curtea Supremă de Justiție i-a permis fostului șef al Direcției transport să ocupe funcții publice, lucru care i s-a interzis inițial, când a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.

După decizia CSJ, primarul interimar al capitalei Silvia Radu a declarat că, chiar dacă Igor Gamrețki va dori să revină la conducerea direcției, ea nu va admite acest lucru.

Igor Gamrețki a fost suspendat din funcția de șef al Direcției transport în vara anului 2017, printr-o dispoziție a ex-primarului capitalei Dorin Chirtoacă, îanainte ca acesta să fie condamnat penal. Din start Gamrețki a declarat că acesta este un abuz la adresa sa. 

În prezent, șef interimar al Direcției transport este Vitalie Butucel.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4009 -0.0330%
USD USD 17.6277 -0.5091%
RUB RUB 0.2486 -0.4405%
RON RON 4.0060 -0.0150%
UAH UAH 0.6555 -0.3345%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile