Logo Realitatea.md

Raport despre frauda bancară: A început încă în 2011 cu implicarea politicienilor și demnitarilor: Plahotniuc, Șor, Candu, Filat (DOC)

17 Octombrie 2019, 12:50 // Politica

Frauda bancară din Republica Moldova a fost pregătită minuțios din timp și a fost realizată etapizat, începând cu anul 2011, prin coordonare cu guvernarea din acea perioadă și susținerea unor politicieni actuali și foști precum și unii demnitari de stat de rang înalt. Asta este una din concluziile la care a ajuns Comisia parlamentară de anchetă privind elucidarea tuturor circumstanțelor devalizării sistemului bancar și investigarea fraudei bancare, după ce a prezentat un Raport în fața deputaților, în cadrul ședinței plenare a Parlamentului.

Foto: mold-street

Alexandru Slusari, care a condus Comisia de anchetă privind frauda bancară și care a prezentat Raportul, a declarat că suma devalizată din sistemul bancar care apare în raportul Kroll este cuprinsă între 900 de milioane și un miliard de dolari. „Însă, ținând cont de informația oferită de Banca Națională a Moldovei și de Procuratură, există suspiciuni că suma prejudiciului ar putea fi mult mai mare, după ce din cele trei bănci falite s-ar fi sustras circa 25,5 miliade de lei”, a spus deputatul.

Potrivit lui Slusari, primul atac raider cu scopul de a prelua controlul asupta Băncii de Economii (BEM) s-a întâmplat în 2011, iar în spatele acestuia au stat Vlad Plahotniuc și Veaceslav Platon, ajutați de câțiva judecători, inclusiv de Gheorghe Marchitan de la Judecătoria Căușeni. „În perioada 2011-2012, deja exista planul unui atac regizat asupra Băncii de Economii din partea grupării Plahotniuc – Platon cu scopul de a asigura pachetul de control al BEM. În realizarea acestor planuri au fost implicați judecători, Comisia Națională pentru Piața Financiară și Banca Națională”, a spus Alexandru Slusari. „Unii reprezentanți implicați ai BNM sunt și astăzi în funcții de viceguvernatori, cum ar fi Ion Sturzu și Aurel Cincilei”, a subliniat Alexandru Slusari.

Datele din Raport arată că, inițial, cele peste 28,5% din acțiunile BEM preluate de patru societăți rusești au fost vândute, printr-o tranzacție secretă din 2011, de către Platon lui Plahotniuc. De atunci, volumul creditelor neperformante la BEM, care se cifrau la 140 de milioane de lei, până în octombrie 2011, au crescut până la finele acelui an de șapte ori și au ajuns la 980 de milioane de lei, iar BNM nu a reacționat în niciun fel.

Mai târziu, aceste acțiuni ar fi ajuns în posesia mai multor firme din grupul Șor, contra a 30 de milioane de dolari, 20 de milioane dintre care ar fi ajuns la Plahotniuc. Astfel, firma „Roseau Alliance”, care potrivit informațiilor SIS aparținea lui Ilan Șor, a luat BEM cu un portofoliu de credite neperformante de 1,34 de miliarde de lei.

În anul 2013, a fost pornită o campanie de isterizare a populației și numai pe parcursul lunilor ianuarie-februarie au fost retrase depozite de peste 900 de milioane de lei din BEM. Deși Ministerul Finanțelor a propus capitalizarea băncii, acționarii minoritari de la BEM au blocat această inițiativă.

Potrivit lui Slusari, a urmat crearea Comisiei conduse de comunistul Oleg Reidman în Parlament, care a mai fost un pas în operațiunea jafului bancar. În raportul acelei comisii se propunea ca statul să renunțe la pachetul majoritar de la BEM, lucru care s-a și întâmplat mai târziu, fără să existe vreo decizie de Guvern în acest sens.

Documentul mai scoate la iveală faptul că în primele zece luni din 2014, firmele din grupul Șor au beneficiat de credite de la BEM, Banca Socială și Unibank în valoare de peste jumătate de miliard de dolari, iar urmele au fost șterse, inclusiv prin incendierea unei camionete cu documente. În acea perioadă, CNA și BEM informau conducerea statului despre situația dezastruoasă de la cele trei bănci, dar s-au rezumat doar la constatarea situației.

La începutul lunii noiembrie 2014, la Reședința de stat de la Condrița a vut loc o ședință cu participarea lui Nicolae Timofti, Vlad Plahotniuc, Vlad Filat, Iurie Leancă, Igor Corman, Dorin Drăguțanu și Ion Păduraru, iar Plahotniuc ar fi insistat ca statul să acorde garanții de stat.

A urmat prima decizie secretă de Guvern privind acordarea garanțiilor de stat în valoare de 9,5 miliarde de lei celor trei bănci, fără a impune și administrare specială imediat. Slusari spune că în acea perioadă, din cele trei bănci au fost sustrase peste 25,5 miliarde de lei numai de către persoanele juridice. „Din informația prezentată de Kroll-2, beneficiarii finali principali sunt grupările Plahotniuc, Șor și Filat”, a spus Slusari, adăugând că Procuratura Generală a sabotat investigarea fraudei bancare în perioada anilor 2014 - 2019.

Comisia de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor devalizării sistemului bancar din Republica Moldova și investigării fraudei bancare recomandă desecretizarea tuturor documentelor care țin de frauda bancară, inclusiv a raportului „Kroll-2” și inițierea procedurii de revocare din funcție a viceguvernatorilor BNM Ion Sturzu și Aurel Cincilei, care au fost la aceeași instituție și în timpul jafului bancar.

Totodată, comisia cere anchetarea penală a conducerii Guvernului și a BNM din acea perioadă, adică a lui Iurie Leancă, Andrian Candu, Anatol Arapu, Dorin Drăguțanu și Emma Tăbârță. De asemenea, Procuratura Generală ar trebui să cerceteze acțiunile de sabotaj ale procurorilor anticorupție în investigarea fraudei și să vină cu un raport în Parlament în decurs de 30 de zile cu privire la devalizarea sistemului bancar.

Menționăm că, după prezentarea Raportului, drept recomandare, membrii Comisiei parlamentare au cerut revocarea din funcție a viceguvernatorilor Băncii Naționale a Moldovei - Ion Sturzu și Aurel Cincilei, pentru faptul că „nu au bătut semne de alarmă în procesul de devalizare a sistemului bancar în perioada 2011-2014”, fiind în actuala funcție și în acea perioadă.

Raportul a fost votat de majoritatea deputaților prezenți la ședința Parlamentului. 

Citeste tot despre: Alexandru Slusari, frauda bancara, raport
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3233 -0.3363%
USD USD 17.4327 -0.4079%
RUB RUB 0.2734 -0.4007%
RON RON 4.0418 -0.4409%
UAH UAH 0.7227 -0.0830%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile