Logo Realitatea.md

Raportul privind șomajul în regiunea Mării Negre a fost adoptat de către participanții Reuniunii Comisiei APCEMN

21 Octombrie 2019, 16:56 // Politica

Participanții la cea de-a 53-a Reuniune a Comisiei cultură, educație și afaceri sociale a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră (APCEMN), care se desfășoară la Chișinău, au adoptat Raportul „Șomajul în statele membre OCEMN. Rolul statului în promovarea creării locurilor de muncă”, precum și proiectul Recomandării pe marginea acestuia.

În raport este prezentată starea lucrurilor privind șomajul în statele membre și propuneri de îmbunătățire a situației la acest capitol. Cu referire la Republica Moldova, în raport se menționează că una din prioritățile Acordului de Asociere cu UE este aportul la implementarea măsurilor eficiente în domeniul ocupării forței de muncă din punctul de vedere al creșterii gradului de pregătire a forței de muncă și nivelului de adaptare la necesitățile pieței muncii.

De asemenea, în document se arată că în februarie 2019 a intrat în vigoare Legea cu privire la ocuparea forței de muncă și asigurarea de șomaj, care stabilește măsuri concrete de îmbunătățire a situației cu ocuparea forței de muncă.

Este menționată și Strategia națională pentru ocuparea forței de muncă pe anii 2017-2021. Obiectivul acesteia este creșterea nivelului de ocupare formală bazată pe completivitate economică, competență și calificări adecvate în condițiile de dezvoltare durabilă și incluziune. Măsurile se referă, de asemenea, la motivarea tinerilor specialiști cu studii pedagogice, extinderea rețelei de parcuri industriale, stimularea angajării în sfera agroindustrială și în domeniul turismului rural.

Participanții la ședință au adoptat proiectul Recomandării la raport, care, printre altele, recomandă parlamentelor și guvernelor din statele membre să întreprindă măsuri pentru a răspunde nevoilor grupurilor vulnerabile ale societății, cum ar fi femeile, tinerii, persoanele cu dizabilități, lucrătorii de vârstă înaintată, și să combată discriminarea bazată pe vârstă.

De asemenea, autoritățile statelor membre trebuie să inițieze reforme pentru îmbunătățirea mediului de afaceri și sprijinirea IMM-urilor pentru a asigura un climat de afaceri sănătos, care, la rândul său, va contribui la crearea de locuri de muncă și la creșterea economică.

În același context se înscriu eforturile de atragere a investițiilor străine prin îmbunătățirea climatului de afaceri și de investiții, eliminarea barierelor pentru crearea de noi întreprinderi și noi locuri de muncă, etc.

În aceeași ordine de idei, se recomandă de a menține o cooperare strânsă între instituțiile de pe piața muncii și mediul de afaceri, sindicatele, instituțiile de învățământ superior pentru a determina prioritățile strategice și pentru a rezolva probleme specifice legate de șomaj.

„Politica în domeniul ocupării forței de muncă trebuie să fie complementată cu reforme din alte sectoare, care să fie legate de consolidarea securității macroeconomice, dezvoltarea sectorului privat, sistemului educațional, protecției sociale, etc. În acest sens, cooperarea la nivel regional capătă o importanță deosebită cu scopul de a asigura schimb de informații și de experiență în vederea reducerii numărului de cetățeni străini care muncesc ilegal și prevenirii tensionării pe piața muncii”, se mai menționează în document.

Proiectul Recomandării urmează a fi înaintat spre aprobare la ședința în plen a Adunării Generale a APCEMN.

Sesiunea de toamnă a celei de-a 54-a Adunări Generale a APCEMN se va desfășura pe 19-21 noiembrie 2019 în Bulgaria. Din Delegația Republicii Moldova la APCEMN fac parte Petru Burduja – Președintele Delegației (Fracţiunea PSRM), membrii Alexandru Slusari (Fracţiunea ”Platforma DA, Blocul ACUM”), Sergiu Litvinenco (Fracțiunea ”PAS, Blocul ACUM”), Violeta Ivanov (Fracţiunea PDM).

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.2824 0.3017%
USD USD 17.5159 0.4652%
RUB RUB 0.2724 -0.0734%
RON RON 4.0479 0.2824%
UAH UAH 0.7202 1.1091%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile