Logo Realitatea.md

Răspunsul socialiștilor față de acuzațiile unui deputat democrat, precum că o parte a terenului Stadionului Republican ar aparține deputaților PSRM

11 Octombrie 2018, 11:09 // Actualitate

Deputatul socialist, Vladimir Țurcan, a răspuns acuzațiilor aduse la ședința Parlamentului de săptămâna trecută, precum că unii deputați din fracțiunea Partidului Socialist din Republica Moldova (PSRM) ar deține o parte din terenul fostului Stadion Republican. Astfel, parlamentarul susține că „nici un deputat nu deține terenuri sau localuri în cadrul fostului Stadion Republican”.

„Din păcate domnule Cornel Dudnic nici eu, nici colegii mei nu avem terenuri aparte în cadrul fostul Stadion Republican, precum și nici un local nu ne-ar aparține. Declarațiile dumneavoastre sunt false”, a spus Țurcan.

De asemenea, deputatul socialist l-a îndemnat pe deputatul democrat, Cornel Dudnic, să-și ceară scuze publice făță de colegii PSRM, pentru aceste declarații false. „Domnule Candu, poate îi permiteți domnului Dudnic să-și ceară scuze publice pentru astfel de declarații?”, s-a adresat Țurcan către președintele Parlamentului.

Drept replică, Andrian Candu, a menționat că, astfel de situații se pot rezolva atât pe cale amiabilă, cât și pe cale juridică.

Amintim că, la ședința precedentă din 4 octombrie curent, deputatul PDM, Cornel Dudnic, a declarat că o parte a terenului pe care se află în prezent Stadionul Republican ar aparține unor deputați socialiști. Acesta ar fi ajuns în proprietarea acestora în urma împărțirii teritoriului pe care se află Stadionul Republican.

De menționat că, terenul fostului Stadion Republican urmează să fie transmis cu titlu oneros Ambasadei Statelor Unite ale Americii (SUA), pentru construcția noului sediu.

Parlamentul a aprobat, în ședința plenară din 20 iulie, transmiterea cu titlu oneros, a terenului Stadionului Republican din municipiul Chişinău, pentru construcția noului sediu al Ambasadei Statelor Unite ale Americii (SUA). Ulterior, președintele Igor Dodon s-a arătat categoric împotriva proiectului de lege, menționând că nu-l va promulga și l-a trimis Parlamentului spre reexaminare. La ședința din săptămâna trecută, Legislativul și-a menținut votul.

VEZI ȘI:

Dodon o ține una și bună: I-a reiterat ambasadorului SUA că NU va promulga legea privind vânzarea terenului Stadionului Republican

Dodon se declară ferm împotriva vânzării Stadionului Republican: ”Nu voi semna chiar dacă vom ajunge la suspendare” (video) 

Vânzarea Stadionului Republican a ”încins” atmosfera în rândul deputaților. Proiectul - votat în ambele lecturi (VIDEO)

PPDA, PAS și PLDM, despre terenul Stadionului Republican ce urmează a fi vândut SUA: „Decizia Guvernului denotă lipsă de transparență!”

Stadionul Republican a fost desființat, iar terenul, dat cu titlu oneros Ambasadei SUA! O decizie în acest sens a fost luată azi, la Guvern

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.6471 -0.2158%
USD USD 16.9686 -0.1812%
RUB RUB 0.2590 0.4655%
RON RON 4.2084 -0.3905%
UAH UAH 0.6075 -0.1151%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile