Logo Realitatea.md

Reacția ministrului de Interne, după scandalul de la stația PECO: „Este un antiexemplu și regret că avem astfel de cazuri”

16 Ianuarie 2021, 12:59 // Societate

La scurt timp după ce a devenit public incidentul de la stația PECO, în care polițiștii de frontieră nu au intervenit, ministrul de Interne, Pavel Voicu a venit cu un mesaj. Aceste se arată profund dezamăgit, menționând că un astfel de comportament este inadmisibil.

Foto: mai.gov.md

„Așa nu se poate, ofițerii nu pot fi indiferenți atunci când văd un cetățean aflat în pericol sau o încălcare de lege. Colegi, acesta este un antiexemplu și regret că avem astfel de cazuri, care nu ne fac față. Este inadmisibil un astfel de comportament, mai bine zis lipsa de reacție din partea angajaților IGPF este un motiv serios de a iniția o anchetă de serviciu pe marginea acestui caz. Acești doi angajați, ofițeri care reprezintă MAI au fost obligați să intervină și să curmeze acțiunile huliganice ale cetățeanului respectiv, dar au preferat să fie spectatori și să ignore ilegalitatea acțiunile la care au fost martori. Am dispus Serviciului protecție internă și anticorupție să se autosesizeze și să investigheze aceste fapte. Angajații trebuie să răspundă conform legislației și personal voi ține acest caz la control”, a scris Pavel Voicu pe pagina sa de Facebook.

Cu un mesaj public a venit și Ministerul Afacerilor Interne, care și-a cerut scuze din numele conducerii de la cetățeanul care a fost agresat și care nu a fost ajutat de cei doi polițiști de frontieră.

„Un angajat al Ministerului Afacerilor Interne, fiind chiar și în afara orelor de muncă, când întâlnește o ilegalitate, sau este martor al unei situații de risc sau pericol pentru cetățean, este obligat să intervină, să ofere ajutor, să stopeze acțiunile agresive. Cu atât mai mult, dacă acest angajat poartă epoleți și a jurat să apere țara și oamenii ei, nici o explicație nu-i poate justifica lipsa unei reacții în astfel de cazuri. Fiind ele unitare, totuși se reflectă negativ asupra întregii echipe MAI, fapt pe care îl regretăm”, scrie pe pagina de Facebook a MAI.

Citeste tot despre: MAI, Pavel Voicu, peco, scandal
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 21.3426 0.3300%
USD USD 17.4546 -0.1790%
RUB RUB 0.2368 -0.4205%
RON RON 4.3784 0.3392%
UAH UAH 0.6257 0.0160%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile