Logo Realitatea.md

Realizările Programului NATO de Consolidare a integrităţii în sectorul de securitate şi apărare, evaluat la Washington

06 Martie 2019, 13:21 // Societate

Secretarul General de Stat, Radu Burduja, participă, în perioada 5-7 martie curent, la conferința în domeniul consolidării integrităţii "Building Capable and Resilient Institutions to Strengthen our Partnerships", desfăşurată la Washington, SUA. Evenimentul marchează şi lansarea Programului de Consolidare a Integrităţii (BI) al NATO pentru anii 2019-2022.

Foto: nato.int

Conferința, prezidată de Asistentul Secretarului General al NATO pentru Afaceri Politice și Politică de Securitate, Alejandro Alvargonzález, întruneşte circa 150 de reprezentanți civili și militari din 32 de ţări aliate şi partenere, inclusiv membri ai organizațiilor internaționale, societăţii civile şi sectorului privat.

Activitatea are ca obiectiv înţelegerea impactului integrității și bunei guvernări asupra păcii și securității, promovarea practicilor menite să construiască instituții capabile și rezistente în domeniul apărării, precum și identificarea instrumentelor practice necesare în vederea fortificării integrității, transparenței și responsabilității în sectorul de apărare şi securitate.

Agenda evenimentului cuprinde sesiuni plenare şi ateliere de lucru, în cadrul cărora sunt abordate rezultatele raportului Institutului Internațional de Cercetare pentru Pace de la Stockholm privind implementarea BI, impactul corupției ca risc pentru securitate, şi vor fi analizate realizările preliminare privind buna guvernare prin combaterea corupției evaluate de Centrul întrunit de analiză al lecțiilor învățate (JALLC).

Secretarul General de Stat va prezenta, în cadrul conferinţei, experienţa instituției de apărare a Republicii Moldova în procesul de implementare a Programului de consolidare a integrității.

Activitatea se înscrie în şirul acţiunilor întreprinse de NATO  pentru înţelegerea riscurilor de corupţie, impactul acestora în instituţiile de apărare, precum şi identificarea acţiunilor practice în vederea consolidării integrităţii, creşterii transparenţei şi îmbunătăţirii responsabilităţii în sectorul de apărare.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5315 0.6363%
USD USD 17.0715 -0.3275%
RUB RUB 0.2405 -0.4965%
RON RON 4.0321 0.6314%
UAH UAH 0.6291 -0.4589%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile