Logo Realitatea.md

Recep Erdogan: „Forţele turce vor începe în următoarele zile asediul oraşului sirian Afrin”

20 Februarie 2018, 17:25 // În lume

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a declarat astăzi că forţele turce vor iniţia în zilele următoare operaţiunile de asediere a oraşului Afrin, pentru a elimina prezenţa miliţiilor kurde din nord-vestul Siriei, informează site-ul agenţiei publice de ştiri Anadolu.

Foto: Mediafax.ro

Turcia a intrat în zona Afrin din Siria „pentru a face regiunea locuibilă şi sigură", a declarat Erdogan, adăugând că securitatea „durabilă" a regiunii este de „cea mai mare" importanţă pentru Ankara.

„Centrul oraşului Afrin va fi asediat în zilele următoare. Aşa că ajutorul extern care vine în oraş şi în regiune va fi întrerupt”, a mai afirmat liderul turc preşedintele.

Pe data de 19 ianuarie, armata turcă a declanşat o ofensivă antikurdă în nordul Siriei, lansând atacuri aeriene şi terestre în provincia Afrin.

Ankara consideră grupările kurde siriene susţinute de Statele Unite drept aliate cu mişcarea insurgentă separatistă Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), organizaţie considerată teroristă de Turcia, SUA şi UE.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4362 0.6186%
USD USD 17.8568 0.0359%
RUB RUB 0.2727 -0.2560%
RON RON 4.0458 0.6418%
UAH UAH 0.7254 -0.4392%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile