Logo Realitatea.md

Reclama pentru covor care a revoltat internauții aduce prejudicii companiei. Ultima decizie luată de instanța de judecată

06 August 2018, 16:05 // Economie

Compania care a promovat covoarele utilizând o imagine sexistă va trebui să achite o amendă de 12 mii de lei pentru încălcarea prevederilor Codului contravențional, informează Bizlaw.md. Cel care s-a sesizat pe marginea acestui subiect a fost un agent constatator din cadrul Consiliului Concurenței. Imaginea a fost publicată pe 15 decembrie 2017, de către întreprinderea „Guteks” SRL, pe pagina de Facebook. 

Foto simbol: legalmm.ro

Pe imagine sunt prezentate picioarele a două persoane, iar agentul constatator a stabilit că acestea aparțin unei femei și unui bărbat. Și anume, „bărbatul este în picioare fiind dezbrăcat de blugi până la merişoare, iar femeia este în genunchi în faţa bărbatului fiind îmbrăcată într-o pereche de blugi cu flori”, se menționează în decizia instanței. Totodată, publicitatea conține și mesajul „Calitatea contează”. Ulterior, imaginea a fost difuzată pe mai multe portaluri de știri.

Prin urmare, Consiliul Concurenţei a considerat că au fost ignorate prevederile art. 7 lit. b), d), art. 8 alin. (1,3) şi art. 11 al. (1) lit. a), art. 11/1 alin.(l) lit. a), b), alin.(2) din Legea cu privire la publicitate şi art. 8 alin. (2) din Legea cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi.

Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a recunoscut ca vinovată SRL „Guteks” în comiterea contravenţiei prevăzute de art. 364 alin. (6) Cod contravenţional şi i-a aplicat sancţiune sub formă de amendă în mărime de 240 de unităţi convenţionale, adică 12.000 de lei.

Agentul economic n-a fost de acord cu sancțiunea impusă și a depus recurs. Acesta a invocat că procesul-verbal a fost întocmit cu încălcări, și anume martorul care a semnat procesul-verbal este un colaborator la Consiliului Concurenţei, prin urmare este o persoană interesată. Totodată, compania a declarat că din imaginile publicate nu se poate de constatat dacă picioarele sunt ale unei femei sau ale unui bărbat și nu redau un caracter sexist.

Conform decizie instanței, în cererea de recurs se mai menționează că reprezentantul companiei nu înţelege de ce Consiliul Concurenței a ajuns la părerea că în imagine este vorba de un raport sexual. „Prin acest spot publicitar se reclamează covoarele: mersul pe acest covor oferă persoanelor ce le vor procura plăcere, căci este din lână naturală, este moale şi de calitate, fiind chiar scris că, calitatea contează. Ca să fie o imagine sexistă, trebuie să fie ponegrită imaginea acesteia, dar din această imagine nu poate fi abordată o astfel de concluzie”, se mai indică în cererea depusă de agentul economic.

Curtea de Apel Chișinău a decis, însă, să mențină decizia primei instanței. Magistrații au spus că, caracterul sexist al imaginii a fost constatat și de Consiliului pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii. În avizul dat de autoritate se spune că materialul publicitar lezează onoarea şi demnitatea femeilor, publicitatea are conotaţie indecentă în care femeile sunt prezentate într-o ipostază umilitoare, nu are nici o legătură cu produsul reclamat şi are un caracter sexist. De asemenea, judecătorii au stabilit că Consiliul Concurenței a respectat prevederile legale atunci când a perfectat procesul-verbal.

Decizia Curții de Apel este irevocabilă, prin urmare agentul economic trebuie să achite o amendă de 12 mii de lei. Vedeți mai jos imaginea promovată de companie, care a stârnit disputa.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5576 0.5083%
USD USD 17.2246 0.1989%
RUB RUB 0.2678 1.7477%
RON RON 4.1103 0.4472%
UAH UAH 0.6337 -0.3773%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile