Logo Realitatea.md

Reforma justiției: angajamentul fața de UE vs. impactul și riscul reorganizării CSJ

10 Septembrie 2019, 11:23 // Societate
// Autor:  
Elena Putregai

Calitatea justiției constituie un angajament asumat de Republica Moldova în procesul de integrare europeană. Un subiect controversat a fost dintotdeauna anume calea de accedere în funcția de judecător sau procuror. Ministrul Justiției, Olesea Stamate, a declarat, cu ocazia prezentării reformei justiției, că aceștia vor mai trece printr-o Comisie de evaluare. Și asta se face de dragul eficientizării, calității și transparenței sistemului.

După Comisie, la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), spre exemplu, vor rămâne doar jumătate din actualii judecători: din 33, 17. Totodată, va avea loc „îngustarea competenței Curții, astfel încât să se focuseze pe unificarea practicii judiciare și mai puțin pe examinarea în fond a cauzelor”, potrivit ministrului Justiției.

Foto simbol: pixabay.com

UE și îndemnul de a schimba justiția de la noi

Atunci când ministrul Justiției, Olesea Stamate, s-a întâlnit cu ambasadorul UE la Chișinău, Peter Michalko, cel din urmă a subliniat că reforma în justiția Republicii Moldova este prioritară, iar UE va oferi tot suportul în realizarea agendei.

Însuși diplomatul a propus crearea unui mecanism de verificare a procurorilor și a judecătorilor, pe exemplul filtrelor similare implementate în Albania sau Ucraina.

Reorganizarea CSJ - din 33, 17

Potrivit Legii cu privire la CSJ, judecătorii Curții sunt numiţi în funcţie de Parlament, la propunerea CSM, până la atingerea plafonului de vârstă - 65 de ani. Pentru a ajunge acolo, trebuie să aibă o vechime în muncă în funcţia de judecător de cel puţin 10 ani și să corespundă Legii cu privire la statutul judecătorului.

Proiectul de reformare a justiției presupune ca ei să fie audiați în ședință închisă de o Comisie de evaluare în baza integrității, activității profesionali în ultimii 10 ani și calității personale relevante pentru funcție.

Comisia de evaluare este compusă din 20 de membri: doi desemnați de Parlament; doi - de șeful statului; doi - de Guvern; doi - de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM); doi - de Consiliul Superior al Procurorilor (CSP); patru vor fi din Platforma Națională din Moldova a Forumului Societății Civile din Parteneriatul Estic.

„În baza propunerilor primite de la organizațiile internaționale și partenerii de dezvoltare, din Comisie, vor mai face parte și șase experți străini, ce se bucură de o reputație ireproșabilă și au cel puțin 10 ani de experiență în domeniul dreptului, preferabil în cel judiciar și al procuraturii”, a declarat Olesea Stamate.

După evaluare, se efectuează un raport care se comunică prin poștă judecătorului. Cel din urmă are dreptul să conteste, însă concluzia raportului poate să se schimbe doar dacă sunt depistate erori sau informații noi.

„În urma raportului Comisiei, judecătorul fie rămâne să activeze în cadrul noii componențe a Curții, dacă primește aviz pozitiv, fie i se propune să treacă în altă instanță în funcție de locurile vacante, fără concurs”, a precizat ministrul.

Dacă vreun judecător va refuza să fie evaluat sau nu se va prezenta în ziua evaluării, are dreptul la demisie; dar dacă la CSJ rămân posturi libere după evaluare, se organizează concurs pentru suplinirea lor.

În prezent, în instanțele ierarhic inferioare sunt 48 de posturi vacante de judecător: Curtea de Apel Chișinău - 8; Curtea de Apel Bălți - 2; Curtea de Apel Cahul - 0; Curtea de Apel Comrat - 1; Judecătoria Chișinău - 4 (sediul Ciocana), 1 (sediul Rîșcani), 0 (sediile Botanica, Buiucani, Centru); Judecătoria Bălți - câte 2 (sediul Bălți și Sîngerei), 0 (sediul Fălești); Judecătoria Anenii Noi - 2 (sediul Anenii Noi), 0 (sediul Bender); Judecătoria Cahul - 3 (sediul Cahul), 2 (Cantemir), 0 (sediul Taraclia); Judecătoria Căușeni - câte 1 (sediul Căușeni, Ștefan Vodă și Leova), 0 (sediul Cimișlia); Judecătoria Comrat - 2 (sediul Comrat), câte 1 (sediul Ceadîr-Lunga și Vulcănești); Judecătoria Criuleni - 1 (sediul Criuleni), 0 (sediul Dubăsari); Judecătoria Drochia - câte 1 (sediul Drochia și Rîșcani), 0 (sediul Glodeni); Judecătoria Edineț - câte 1 (sediul Briceni și Ocnița), 0 (sediile Edineț și Dondușeni); Judecătoria Hîncești - 1 (sediul Ialoveni), 0 (sediul Hîncești); Judecătoria Orhei - 2 (sediul Rezina), 1 (sediul Șoldănești), 0 (sediile Orhei, Telenești); Judecătoria Soroca - 2 (sediul Florești), 1 (sediul Soroca); Judecătoria Strășeni - 1 (sediul Călarași); 0 (sediul Strășeni); Judecătoria Ungheni - 3.

Impactul și riscul reorganizării CSJ

Victor Micu, judecător CSJ și fost președinte al CSM - care de altfel tot va fi reorganizat, ne-a declarat că proiectul încă nu a fost expediat în adresa Consiliului.

„Trebuie în primul rând să fie expediat CSM-ului - organul de autoadministrare judecătorească. Acum, nu am dreptul să mă expun în totalitate, însă cu siguranță Consiliul va adopta o atitudine printr-o hotărâre. Sunt momente benefice, dar și unele care trebuie revăzute”, a explicat judecătorul.

În același timp, Realitatea.md a dedus totuși că marea nemulțumire a judecătorilor și nu doar, inclusiv a celor care sunt vizați în proiect, este că din Comisia de evaluare nu fac parte decât patru persoane din sistem: doi - de la CSM și doi - de la CSP, restul fiind experți din afară.

„Crearea Comisiei de evaluare, în condițiile în care există modalități de verificare a judecătorilor, chiar și a membrilor CSM, nu este conformă legislației internaționale. Constituția Republicii Moldova prevede că evaluarea judecătorului să fie efectuată de organe specializate. Pe lângă CSM, există Colegiul de evaluare, unde sunt și reprezentanți ai societății civile care pot pune întrebări și face concluzii. 

Autoritatea Națională de Integritate poate iniția proceduri cu privire la avere pentru a stabili dacă veniturile au fost obținute legal sau ilegal. Există sancțiuni disciplinare, penale. Avem toate pârghiile în acest sens.

Eu sunt de acord că trebuie o evaluare, dar cel puțin componența Comisiei trebuie să numere mai mulți profesioniști din domeniu: fie judecători, fie ex-judecători, adică oameni care au avut tangență cu sistemul și care cunosc specificul activității. Altfel, riscăm să ajungem într-o extremă și să fie date niște aprecieri subiective”, a adăugat Victor Micu.

Experiența Albaniei

Între timp, experiența Albaniei nu pare să fie una fericită. Activitatea instanței supreme s-a blocat, după ce din 17 judecători (vechea componență) au rămas doar doi, în urma unei evaluări stricte pentru a spăla imaginea sistemului de suspiciunile de corupție.

„Curtea a devenit o cameră de depozitare”, a declarat Ardian Dvorani, unul dintre judecătorii rămași, pentru Financial Times, cu precizarea că 30.000 de dosare sunt încă neexaminate.

În acest sens, și Victor Micu a admis că există riscul să fie blocată activitatea CSJ și la noi. „De mai mulți ani solicităm autorităților să ne includă în grupurile de lucru, dar aproape niciodată nu am fost invitați. Suntem solicitați doar atunci când deja trebuie să dăm aviz (CSM). Proiectul reformei justiției este unul de o importanță majoră, pentru că vizează una dintre cele trei puteri în stat.

De data aceasta, avem speranța că vom fi invitați măcar la Comisia parlamentară juridică, numiri și imunități, adică înainte de a fi dezbătut de deputați în plen și supus votului. Nu știu cât de corect este să facem justiție printr-un act de injustiție...”, a declarat acesta.

Judecătorul a mai adăugat că: „Nu suntem împotriva schimbării, dar ea trebuie implementată treptat. Există riscul să nu se reușească testarea și numirea altor judecători în locul celor care nu au trecut de evaluarea. Respectiv, odată ce activitatea Curții se va bloca, nu-i exclus să ne trezim cu adresări la CEDO din partea persoanelor ale căror dosare au ajuns în cea de-a treia instanță, or Republica Moldova nu a fost condamnată de CEDO niciodată pentru încălcarea termenului de examinare”.

___________________

De menționat că reorganizarea CSJ ar putea începe din 1 ianuarie 2020, dacă proiectul va fi aprobat în Parlamentul Republicii Moldova.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4600 -0.3074%
USD USD 17.6228 -0.0952%
RUB RUB 0.2762 0.3999%
RON RON 4.1020 -0.3547%
UAH UAH 0.7218 0.5573%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile