Logo Realitatea.md

Reprezentanta Republicii Moldova va evolua, în această seară, pe scena Eurovision

16 Mai 2019, 20:34 // Life

Reprezentanta Republicii Moldova, Anna Odobescu, va evolua în această seară în cea de-a doua semifinală a concursului Eurovision Song Contest (ESC) 2019. Aceasta va ieși sub numărul trei și va concura cu 17 participanți pentru marea finală a evolua cu numărul 3 şi va concura alături de alţi 17 participanţi pentru un loc în marea finală.

Printre cei care vor evolua se numără și reprezentanții României, Suediei, Lituaniei, Rusiei, Armeniei. Astfel, azi, la fel ca în prima semifinală, vor fi aleși încă 10 participanți care se bate cu vocile în marea finală pentru primul loc.

Amintim că în prima semifinală au ieșit învingători reprezentanții din următoarele țări: Cipru, Slovenia, Cehia, Belarus, Serbia, Australia, Islanda, Estonia, Grecia și San Marino

În marea finală a concursului Eurovision Song Contest vor cânta 26 de participanţi. Reprezentanții din Marea Britanie, Germania, Italia, Spania, Franţa intră automat pe scenă, pentru că sunt țările fondatoare ale concursului, iar reprezentantul din Israel - pentru că a câștigat primul loc la ediția trecută a concursului.

Cea de-a doua semifinală a concursului va putea fi urmărită începând cu ora 22:00, la postul public de televiziune Moldova 1, Radio Moldova şi on-line pe trm.md.

CITEȘTE ȘI:

Lăudată, dar mai ales criticată! Prima repetiție pe scena Eurovision a Annei Odobescu. E învinuită că a plagiat show-ul din 2011 al Ucrainei (VIDEO)

Eurovision 2019: Anna Odobescu are șanse de sub 1% să aducă trofeul acasă! Ce țară este favorita caselor de pariuri (VIDEO)

Citeste tot despre: Anna Odobescu, ESC 2019, Eurovision
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5200 -0.0353%
USD USD 17.6396 -0.4189%
RUB RUB 0.2751 -0.2900%
RON RON 4.1166 -0.1504%
UAH UAH 0.7178 0.4900%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile