


Deputații PSRM și cei din Blocul ACUM au votat în prima lectură un proiect de lege ce prevede modificarea Codului Electoral, prin care se anulează sistemul electoral mixt și se revine la cel proporțional.
Raportorul, deputatul din fracțiunea PAS Sergiu Litvinenco, a explicat că la baza inițiativei legislativei este propusă ca urmare a opiniei critice a Comisiei de la Veneția asupra modificării sistemului electoral din unul proporțional în unul mixt.
Mai mult, cetățenii din diasporă ar putea avea dreptul să voteze timp de două zile consecutive - sâmbătă și duminică. Motivarea a fost că unii moldoveni stabiliți pentru hotare locuiesc la o distanță mare de secțiile de votare și riscă să nu-și exercite dreptul la vot. S-a propus și exercitarea dreptului la vot cu pașaportul expirat.
În ceea ce ține de secțiile de votare, acesta vor fi constituite de către Comisia Electorală Centrală, cu avizul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.
Sunt prevăzute și plafoane pentru donațiile care pot fi făcute în campania electorală. O persoană fizică nu va putea dona o sumă mai mare decât 6 salarii medii pe economie, iar o persoană juridică – sume nu mai mari de 12 salari medii lunare pe economie. În cazul cetățenilor Republicii Moldova cu venituri obținute din afara țării, acest plafon nu poate depăși 3 salarii medii lunare pe economie. O altă modificare care se referă la persoanele care au obținut venituri de peste hotare și care vor putea face donații către partide, lucru interzis în prezent.
Funcționarii vor putea dona partidelor politice doar sume care constituie cel mult 10% din venitul anual, indicat în declarațiile de avere, dar nu mai mult de șase salarii medii lunare pe economie.
Tot la ședința de azi, s-a abordat introducerea votului electronic. Unele din propuneri urmează să fie dezbătute în a doua lectură în Parlament.
De menționat că PSRM și ACUM au mai votat în prima lectură și modificări și completări la Legea Procuraturii. În fapt, s-a anulat obligația de a deține o experiență de minimum 5 ani pentru a candida la funcția de procuror general, fiind exclusă și obligația de a fi cetățean al Republicii Moldova. Procurorul general urmează să fie ales și de o comisie creată în cadrul Consiliului Superior al Procurorilor, nu de CSP - așa cum e în prezent.
De la ședința Parlamentului au lipsit deputații democrați, care au declarat Parlamentul dizolvat, deputații Partidului ȘOR și cei trei candidați independenți.
![]() |
EUR | 19.2828 | 0.3539% |
![]() |
USD | 17.3212 | -0.1107% |
![]() |
RUB | 0.2742 | 0.5501% |
![]() |
RON | 4.0350 | 0.3681% |
![]() |
UAH | 0.7352 | 0.0272% |
Vezi si alte valute |
Ion Sturza: Viorel Morari vrea să scape de răspunderea penală pentru crime împotriva moldovenilor
Alexandr Stoianoglo a numit un nou procuror-șef interimar al PCCOCS
(surse) Șeful Procuraturii Anticorupție se pregătește de o confruntare cu Stoianoglo?
LIVE! Ședința Guvernului Republicii Moldova, din 19 noiembrie 2019
Corupție cu cadavre! Zece medici legişti din Chişinău, reținuți de procurorii anticorupţie şi CNA