Logo Realitatea.md

Revista VIP magazin, de 15 ani cel mai bun produs de media mondenă din țară

08 Octombrie 2019, 19:42 // Life

Una dintre cele mai prestigioase şi notorii publicaţii din Moldova, revista VIP magazin,  a celebrat 15 ani pe piaţa media din ţară, editand cu aceasta ocazie o editie aniversara de excepţie.

Surpriza numarului este proiectul „15 peste 15 ani”.  Este vorba despre cele mai curajoase personaje care au aparut in primele numerele ale VIP magazin, care revin acum povestind cat de mult s-a schimbat viata lor in acesti ani. Între acestia, Adrian Ursu, Petru Lucinschi, Rodica Cioranica, Angela Gonta, Natalia Cheptene, Lucia Berdos si Lorena Bogza, vedete care au impartit cu drag o coperta mai încăpătoare decat de obicei.

 În fiecare lună, de 15 ani, revista scrie istorie, scotând la lumină poveştile mai puţin ştiute ale personalităţilor din diverse domenii.  Societatea moldovenească a crescut împreună cu VIP magazin,  lumea afacerilor s-a dezvoltat în paralel, revista a dictat trendurile şi a influenţat opinia publică, devenind un nume greu în presa autohtonă.  De 15 ani  VIP magazin aduce în casa cititorilor proiecte unice, inspirând trenduri, mentalități și filosofii de viață.

Pe cele aproximativ 200 de coperte s-au perindat cei mai de top oameni din țară, dar și personalități de peste hotarele ei. „Sigur nu am muncit degeaba, afirma Rodica Cioranica in editorialul sau. Unii protagoniști au ajuns presedinti si prim-ministri, altii au călcat strâmb, alții au plecat, alții au ales o viață nouă, cert e ca am fost alaturi de ei la toate etapele vietii, la bine si la rau. E extrem de placutr cand stii ca oamenii au incredere in tine. VIP magazin nu e despre politică, VIP magazin e despre oameni, iar oamenii nu sunt perfecți”, scrie directorul revistei.

Pe lângă edițiile lunare, revista a lansat în premieră pentru țara noastră ediții speciale precum TOP 100 Branduri, Omul Anului, Cele mai de succes femei din țară, Cei mai influenți manageri. Aceste editii si evenimente sunt repere importante în societatea noastră. VIP magazin este prima revistă mondenă de limbă română din țară, confirmându-și an de an statutul de cea mai bună de pe piața media din Republica Moldova.

Ediția jubialiară poate fi gasită în toate chioșcurile de presă.

P.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3318 -0.2770%
USD USD 17.4278 -0.2861%
RUB RUB 0.2735 -0.0731%
RON RON 4.0444 -0.3278%
UAH UAH 0.7347 0.2456%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile