Logo Realitatea.md

Risc de inundare a stației de pompare a apei din Cantemir. 20 de salvatori, polițiști de frontieră și reprezentanți ai APL au muncit toată noaptea pentru edificarea unui dig (FOTO)

10 Iulie 2020, 10:09 // Societate

Douăzeci de persoane, printre care salvatori, polițiști de frontieră și reprezentanți ai autorităților publice locale, au muncit toată noaptea pentru prevenirea riscului de inundare a stației de pompare a apei din orașul Cantemir. Aici, pentru prevenirea riscului de inundare, a dost ridicat un baraj cu înălțimea de un metru, sacii cu nisip fiind aranjați în două rânduri pentru a proteja construcția. Lucrările vor continua și pe parcursul zilei de 10 iulie. 

foto: dse.md

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, acțiuni de consolidare a barajelor au avut și în localitatea Ghioltosu. Aici au fost utilizați 300 de saci cu nisip, iar la Gotești salvatorii și autoritățile au astupat o gaură prin care se infiltra apa.

Acțiuni de prevenire a riscului de inundații au avut loc și în satul Leca unde a fost consolidat un dig de protecție de 70 de metri pentru protecția stației de pompare a apei.

Situația în continuare va fi strict monitorizată de IGSU, iar lucrările de fortificare a digurilor vor continua și astăzi.

Foto: dse.md

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.7864 1.1487%
USD USD 16.7051 0.5641%
RUB RUB 0.2276 0.2202%
RON RON 4.0919 1.1645%
UAH UAH 0.6112 1.2927%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile
20 iul, 14:00 //

LIVE! Ședința Parlamentului, din 20 iulie, privind examinarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Chicu

02 aug, 18:23 //

colaj: realitatea.md Igor Dodon „a uitat” să întoarcă două chipiuri primite în cadrul a două vizite. Unul l-a purtat el, iar altul i l-a dat primei doamne (FOTO)

24 iul, 11:52 //

foto: zdg.md Construcție neautorizată pe Nistru pentru „odihna familiei președintelui Dodon”. Răspunsul Președinției (VIDEO)

13 aug, 10:05 //

Colaj: realitatea.md Ștefan Gațcan, surprins din nou la frontieră pe sensul de intrare în țară, însă fără pază (FOTO)

19 iul, 10:00 //

LIVE! Protest în centrul capitalei. Se cere demisia actualei guvernări, în special, a președintelui Igor Dodon

24 iul, 12:57 //

Coincidență?! Comisia Interpol care a refuzat anunțarea lui Plahotniuc în căutare internațională, condusă de „omul lui Plahotniuc”. „Niciun fel de conflict de interese”

10 aug, 13:12 //

(FOTO) Cum vor arăta străzile Bodoni și Pușkin din centrul capitalei, după reabilitarea trotuarelor

05 aug, 12:58 //

Unele episoade din frauda bancară vor fi deferite justiției. Reacția PG în legătură cu zvonurile, precum că „se întâmplă ceva curios” după eliberarea lui Platon

20 iul, 14:19 //

LIVE! Protestatarii se adună în fața Parlamentului unde este examinată moțiunea de cenzură împotriva Guvernului

29 iul, 19:45 //

Un fost viceministru de Externe îi dă replica lui Dodon după ce „l-a rugat” pe omologul său italian să permită intrarea moldovenilor în Italia