Logo Realitatea.md

România, principala destinaţie a moldovenilor, de sărbătorile de iarnă

07 Ianuarie 2019, 15:50 // Life

România rămâne principala destinaţie pentru petrecerea Crăciunului şi Revelionului pe rit vechi a turiştilor din Republica Moldova, în special pentru staţiunile montane, la schi, însă din acest an mulţi şi-au îndreptat atenţia şi spre staţiuni din Ucraina sau chiar Bulgaria, unde preţurile sunt mai mici, spun reprezentanţii industriei de hospitality, scrie Agerpres.

Foto simbol: Adevarul Financiar

"Vatra Dornei, Sângeorz-Băi, Valea Prahovei, Poiana Braşov sunt zonele preferate de turiştii moldoveni, mai ales pentru cei care vin la schi. Majoritatea aleg ca mijloc de transport autocarul pentru că le place să meargă în grupuri mai mari. Cei care vin cu autoturismul propriu aleg staţiunile apropiate de graniţă, în special din cauza preţului carburanţilor, dar şi pentru că nu au conexiuni aeriene bune. Majoritatea aleg să vină prin agenţii de turism, nu sunt obişnuiţi ca românii să îşi facă rezervări prin booking", a precizat Dragoş Răducan, prim-vicepreşedinte executiv al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Bugetul mediu alocat de turiştii moldoveni pentru petrecerea acestor sărbători este cuprins între 150 şi 200 de euro de persoană, cu transport inclus. Aceasta face ca mulţi turişti moldoveni să se îndrepte către destinaţii de schi mai ieftine, precum Bukovel, în Ucraina, unde Mistral Chişinău a vândut vacanţe cu 270 de euro de familie şi transport inclus.

"În acest an, unii turişti au ales pentru Crăciun şi Revelion staţiuni din Ucraina şi Bulgaria datorită preţurilor. În ceea ce priveşte România, înregistrăm o tendinţă nouă, aceea de a-şi petrece Crăciunul şi Revelionul la băi şi saline, în staţiuni balneo, precum Slănic-Moldova sau Sovata. Am avut cereri din partea tinerilor de 30-35 de ani, chiar şi pentru Băile Felix, dar este încă un segment îngust. Acest segment ar putea să crească dacă ar exista o promovare mai bună pe piaţa Republicii Moldova. Turistul moldovean iubeşte confortul. De aceea, vrem să rezolvăm şi cu cozile la vamă, de 4-5 ore. În Ucraina, într-o oră ai ajuns deja în staţiune. Aşa că unii turişti au preferat în acest an Ucraina, chiar dacă serviciile sunt mai slabe", a declarat Ion Iordachi, preşedinte al Travel in Moldova.

Acesta apreciază că România ar avea mai mulţi turişti din Republica Moldova dacă ar exista conexiuni aeriene sau o autostradă Moldova - Transilvania.

"Spre deosebire de anii precedenţi, numărul moldovenilor care petrec Crăciunul şi Revelionul pe rit vechi în România este în descreştere. Acest fapt este bazat pe progresul la nivel de infrastructura a destinaţiei Ucraina, care oferă preţuri mai mici la cazare, alimentaţie, cât şi serviciile de schi. Din alt punct de vedere, hotelierii din România nu duc lipsa de turişti, deoarece vacanţa copiilor se încheie la data de 13 ianuarie. Totuşi, cei care au ales destinaţia România, merg cel mai mult spre Valea Prahovei. Ţinând cont pe polarizarea pieţei serviciilor turistice se solicită sau hoteluri top cu servicii de calitate de gen Teleferic, sau servicii ieftine pentru pachete bugetare", a explicat Corina Martin, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistică din România - FAPT.

Aceasta spune că segmentul turistului cu venituri medii e foarte mic acum în Republica Moldova, dar a crescut cererea pentru staţiuni mai mici, precum Suior, Păltiniş, Valea Stezei, Vatra Dornei şi chiar Durău.

Reprezentanţii agenţiei clubului Zimbru Chişinău (Mistral Chişinău) spun că destinaţia de top este Valea Prahovei, în special pentru schi. Cei care vin să se odihnească, să petreacă, au ales Sovata sau Slănic Moldova. Astfel, preţurile pentru un pachet de trei nopţi la Călimani, cu cină festivă, a fost de 159 euro de persoană, în timp ce pentru 5 nopţi la Vatra Dornei, au fost de 209 euro de persoană, incluzând programe artistice, acces la piscină şi telescaun gratuit. La Şuior, în Maramureş, la poalele munţilor Gutâi, pachetul de 4 nopţi a costat 209 euro de persoană.

Corina Martin subliniază că Ucraina a investit mult în promovarea staţiunilor sale pe piaţa Republicii Moldova, iar acum se văd rezultatele. Mai mult, preşedintele FAPT spune că în Ucraina lucrează mulţi moldoveni în hotelărie şi în restaurante.

"Cu toate că destinaţiile din România se diversifică în acest an, numărul rezervărilor, în special pe Valea Prahovei şi în Poiana Braşov a scăzut. Preţurile sunt mai mari, iar turiştii moldoveni au avut şi alte opţiuni, în alte ţări. România trebuie să continue la noi promovarea destinaţiilor sale", a afirmat pentru AGERPRES Cristina Calmis, reprezentanta agenţiei Xamas Chişinău.

Vacanţa de Revelion a românilor s-a încheiat în Prahova cu un grad de ocupare de 100%, dar toate unităţile rămân ocupate în continuare în ianuarie, pe perioada vacanţei şcolare care se încheie pe data de 13 ianuarie.

Reprezentanţii Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova spun că atât timp este vreme bună pentru schi, zăpada atrage turiştii pe pârtii şi în staţiunile montane. Stratul de zăpada variază între 30 - 40 cm la Azuga şi Buşteni şi 80 - 120 cm la Sinaia.

"Staţiunile sunt încă pline de turiştii care se distrează pe pârtii, în parcurile de distracţii sau se relaxează la centrele SPA prezente în majoritatea hotelurilor. Vacanţa copiilor care continuă încă o săptămână a oferit familiilor cu copii oportunitatea de a petrece timp împreună şi foarte mulţi au ales să facă acest lucru în Prahova. Gradele mari de ocupare care s-au menţinut constante în ultimele săptămâni demonstrează că Prahova rămâne o destinaţie de top a turismului românesc", a menționat Adrian Voican, preşedintele Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova.

În plus, turiştii moldoveni vor sărbători aici Crăciunul pe rit vechi (7 ianuarie). În zona Breaza şi Câmpina gradul de ocupare este în acest moment de 65%, deci turiştii mai pot găsi încă locuri disponibile. Pentru turiştii veniţi aici pentru Crăciunul pe rit vechi hotelierii au pregătit tarife speciale, în jur de 600 lei/camera/noapte la un hotel de 4 stele sau 300 de lei/camera/noapte la un hotel sau o vilă de 3 stele. Tarifele includ mic dejun, dar nu au şi alte mese incluse în pachete.

Voican apreciază că turiştii moldoveni au preferat, în acest an, aceleaşi destinaţii ca de obicei: Poiana Braşov (aici anul acesta au scăzut vânzările), Vatra Dornei, Predeal, Slănic Moldova. Cu toate acestea, Voican spune că este greu să faci statistici deoarece mulţi moldoveni circulă în România cu buletin românesc pe care îl folosesc inclusiv la cazările în hoteluri şi pensiuni. Preşedintele Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova consideră că nu se poate vorbi de scăderi la nivel de ţară, deoarece la vămile cu Republica Moldova se înregistrează creşteri de intrări ale turiştilor.

Tulcea şi Constanţa sunt principalele oraşe în care restaurantele pregătesc programe speciale pentru ruşii lipoveni care vor petrece aici sărbătorile pe rit vechi.

Preşedintele Asociaţiei de Promovare şi Dezvoltare Locală Tulcea, Ionuţ Chirică, afirmă că restaurantele din Tulcea au pregătit meniuri cuprinse între 150-200 de lei românești pentru Crăciunul şi Revelionul pe rit vechi.

"Cum suntem o regiune multietnică, cei care doresc să petreacă alături de ruşii lipoveni sunt bineveniţi, cu atât mai mult cu cât vor fi întâmpinaţi cu muzică bună. Indiferent că vorbim de sărbători sau vacanţe estivale, Dobrogea îşi aşteaptă turiştii pentru a o descoperi", a spus Ionuţ Chirică.

Aceeaşi atmosferă de sărbătoare va fi şi în Constanţa, unde restaurantele aşteaptă mai multe sute oaspeţi cu programe specifice celor două sărbători ale comunităţii de ruşi lipoveni, iar preţurile pentru o seară de petrecere cu muzică nu vor depăşi 200 de lei românești. Corina Martin apreciază că startul acestor petreceri multiculturale a fost dat de Mistral Tour prin organizarea pe litoral a Serii Dobrogene.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5908 0.2133%
USD USD 17.2507 0.2132%
RUB RUB 0.2683 0.1493%
RON RON 4.1148 0.0365%
UAH UAH 0.6350 0.0788%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile