Logo Realitatea.md

România: Prima şedinţă a Guvernului Orban

06 Noiembrie 2019, 09:02 // În lume

Guvernul Ludovic Orban se va reuni miercuri, începând cu ora 12,00, în prima şedinţă, principalul subiect de pe ordinea de zi fiind ordonanţa de urgenţă privind restructurarea Executivului.

Agerpres scrie că Orban a declarat, luni, că ordonanţa de urgenţă privind restructurarea Guvernului trebuie adoptată într-un termen cât mai scurt.

Totodată, el le-a cerut miniştrilor Economiei şi Muncii să pregătească un act normativ ca să deblocheze situaţia minerilor de la Paroşeni şi Uricani.

Luni seara, după depunerea jurământului de învestire în funcţie, noul Guvern a avut o reuniune informală la Palatul Victoria, în cadrul căreia premierul le-a mai cerut miniştrilor să facă un inventar cu problemele stringente.

"Să vedem foarte clar actele normative care trebuie adoptate în prima şedinţă de Guvern. Domnul ministru al Economiei şi domnul ministru al Muncii să nu uităm de minerii blocaţi în subteran, trebuie prelungită ordonanţa sau, mă rog, adoptată o ordonanţă care să aibă prevederi foarte clare, astfel încât să nu le mai punem în pericol sănătatea şi viaţa. De asemenea, sunt multe acte normative care trebuie pregătite şi adoptate", a declarat Orban.

CITEȘTE ȘI:

Maia Sandu l-a invitat pe noul premier al României la Chișinău 

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3214 0.2023%
USD USD 17.5802 0.3671%
RUB RUB 0.2745 0.7709%
RON RON 4.0546 0.1655%
UAH UAH 0.7255 0.7359%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile