Logo Realitatea.md

Ronaldo pleacă de la Real?! Anunțul uimitor făcut de CR7 după finala Ligii Campionilor

27 Mai 2018, 09:24 // SPORT

Odată cu succesul formației madrilene în finala de la Kiev, Cristiano Ronaldo a devenit primul jucător din istorie care câștigă 5 trofee UEFA Champions League, unul cu Manchester United și patru cu Real Madrid.

Foto: Managing Madrid

 La finalul duelului cu Liverpool, starul portughez a făcut însă o declarație care i-a pus pe jar pe suporterii madrileni. Ronaldo a dat de înțeles că acesta ar putea fi ultimul său meci la gruparea de pe Santiago Bernabeu.

„Cel mai important lucru era să câștigăm acest meci și să intrăm în istorie. Acum, povestea merge mai departe”, a declarat Cristiano Ronaldo imediat după fluierul de final al duelului de la Kiev, care a adus a 13-a Ligă a Campionilor pentru Real Madrid.

Așa cum era de așteptat, următoarea întrebare a fost legată de viitorul starului portughez la gruparea de pe Santiago Bernabeu. Deși acesta era prilejul ideal de a anunța că va continua în tricoul formației cu care a câștigat UEFA Champions League în ultimii trei ani, Ronaldo a oferit un răspuns enigmatic, care i-a pus pe gânduri pe spanioli, scrie DigiSport.

„Acum trebuie să ne bucurăm pentru acest trofeu, iar în zilele următoare voi oferi un răspuns tuturor fanilor mei. Oricum, a fost foarte plăcut pentru mine să joc pentru Real Madrid”, a declarat Ronaldo la microfonul beIN Sport.

„Sună mai mult ca un mesaj de adio” a adăugat reporterul, sperând ca Ronaldo să infirme o eventuală plecare de la formația de pe Santiago Bernabeu. „Voi oferi un răspuns clar în zilele următoare, acum trebuie să ne bucurăm de acest moment. Viitorul unui jucător nu este important, este important că am scris istorie” a încheiat Ronaldo.

Cumpărat de Real Madrid în 2009 de la Manchester United pentru 94 de milioane de euro, Cristiano Ronaldo are 438 de meciuri oficiale jucate pentru Real Madrid. Portughezul cotat în prezent la 120 de milioane de euro de site-urile de specialitate are 450 de goluri și 132 de pase decisive pentru formație de pe Santiago Bernabeu, cu care a câștigat 4 Ligi ale Campionilor

Ronaldo este jucătorul cu cele mai multe goluri în Liga Campionilor (120) și cele mai multe meciuri câștigate (97). Portughezul deține recordul de goluri într-o singură ediție de Champions League, 17, stabilit în sezonul 2013-2014, în timp ce în actuala ediție a reușit 15. Tot el are este și jucătorul cu recordul de goluri marcate împotriva unui singur club în Champions League, 10, înscrise în poarta lui Juventus.

Real Madrid a câștigat a 13-a Ligă a Campionilor din istoria clubului și a treia la rând cu Zinedine Zidane antrenor

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4600 -0.3074%
USD USD 17.6228 -0.0952%
RUB RUB 0.2762 0.3999%
RON RON 4.1020 -0.3547%
UAH UAH 0.7218 0.5573%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile