Logo Realitatea.md

Rusia lansează „proceduri administrative” împotriva Facebook şi Twitter

22 Ianuarie 2019, 14:07 // Tech

Roskomnadzor, Serviciul federal pentru controlul în domeniul comunicaţiilor, tehnologiilor informaţionale şi comunicaţiilor în masă din Rusia, a anunţat luni că a lansat proceduri administrative împotriva reţelelor sociale americane Twitter şi Facebook, acuzându-le că nu se pliază legislaţiei ruse, informează AFP.

Foto simbol

„Roskomnadzor lansează astăzi proceduri administrative împotriva celor două grupuri”, Twitter şi Facebook, a declarat pentru agenţiile de presă ruse directorul Roskomnadzor, Aleksandr Jarov.

Roskomnadzor subliniază că le-a cerut acestor companii să se conformeze prevederilor legislaţiei ruse, potrivit cărora datele utilizatorilor ruşi trebuie să fie stocate pe teritoriul naţional. „Companiile care gestionează reţelele sociale Facebook şi Twitter au furnizat răspunsuri formale la cererile noastre de a confirma localizarea datelor personale ale utilizatorilor ruşi în Rusia”, a spus Jarov. Aceste răspunsuri „nu conţin detalii cu privire la punerea în aplicare efectivă, actuală sau viitoare, a legislaţiei ruse”, a adăugat el.

„Sperăm să-i aducem la responsabilitate administrativă. În alţi termeni, va fi impusă o amendă”, a precizat la rândul său purtătorul de cuvânt al Roskomnadzor, Vadim Ampelonski, la postul public de televiziune Rossiya 24.

Autorităţile ruse au ordonat deja în 2016 blocarea reţelei sociale LinkedIn, care a refuzat să se conformeze legii ce impune stocarea datelor utilizatorilor ruşi pe teritoriul rus. LinkedIn este de atunci inaccesibilă în Rusia.

În aprilie 2018, după ce a încercat fără succes să blocheze mesageria criptată Telegram, Roskomnadzor şi-a făcut deja publică dorinţa de a iniţia măsuri împotriva Facebook. De asemenea, la 10 ianuarie Roskomnadzor a acuzat BBC că promovează ideile organizaţiei jihadiste Stat Islamic şi a anunţat că supraveghează „în permanenţă” programele acesteia, în cadrul unei anchete.

Sursa: Agerpres

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.1545 0.0194%
USD USD 17.9087 0.4318%
RUB RUB 0.2800 1.0830%
RON RON 4.2325 -0.0213%
UAH UAH 0.6671 -0.2989%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile