Logo Realitatea.md

Rutele de maxi-taxi din capitală, în vizorul poliției și ANTA. Ce nereguli au fost descoperite - VIDEO

06 Februarie 2019, 11:49 // Auto

Poliția capitalei cu sprijinul reprezentanților Agenției Naționale Transport Auto, au desfășurat activități profilactice pe segmentul transporturilor de călători în regim maxi-taxi.

Embed:

Aceștia au descoperit o serie de încălcări, cum ar fi transportarea unui număr de persoane care depăşeşte numărul de locuri prevăzute prin caracteristica tehnică a vehiculului, neeliberarea biletelor călătorilor cât și starea tehnică a vehiculelor, astfel fiind documentate 19 contravenții, în privinţa posesorilor mijloacelor de transport cu întocmirea proceselor verbale cu privire la contravenţie în baza art. 204 alin. (7) ,, Călătoria fără bilet de călătorie’’, art. 228 alin. (2),, Încălcarea regulilor de exploatare a vehiculelor’’  și art.240 alin. (1),, Nerespectarea indicatoarelor de semnalizare  rutieră şi de acordare a priorităţii de trecere,  a altor reguli de  circulaţie rutieră ‘’ Cod Contravenţional, cu aplicarea sancţiunii principale sub formă de amendă în mărime totală de 205 unităţi convenţionale.

Totodată, scopul poliției capitalei nu a fost doar sancționarea pecuniară a șoferilor dar au fost petrecute și măsuri profilactice de informare a șoferilor, administratorilor de rute cît și propriu zis a pasagerilor.

Au fost abordate probleme precum, oprirea pentru îmbarcare/debarcare înafara stațiilor semnalizate, cauzele căderii pasagerilor și traumarea acestora, pornirea de pe loc cu ușile deschise, interzicerea fumatului și convorbirile telefonice în timpul conducerii.

 

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.7985 0.0000%
USD USD 17.8856 0.0000%
RUB RUB 0.2723 0.0000%
RON RON 4.1887 0.0000%
UAH UAH 0.7156 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile