Logo Realitatea.md

S-a îmbătat, a lovit mortal cu mașina un copil, iar apoi s-a dus liniștit acasă să se culce. Un consilier local, pe banca acuzaților

23 Martie 2018, 09:27 // Societate

Un consilier local din satul Corjeuţi, care acum o lună a lovit mortal cu maşina un minor, va compărea pe banca acuzaţilor pentru „încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, săvârşită în stare de ebrietate” şi „părăsirea locului accidentului rutier”.

Foto: Bloknot.ru

Procuratura raionului Briceni a finalizat urmărirea penală şi a expediat dosarul de învinuire a acestuia în judecată.

Tragedia a avut loc pe 25 februarie 2018, pe strada centrală din satul Corjeuţi, raionul Briceni. Deplasându-se în stare avansată de ebrietate la volanul propriului automobil, inculpatul a virat pe acostament, spulberând un copil, de 7 ani, care mergea cu mama sa.

Impactul a fost atât de violent, încât minorul a decedat pe loc, iar inculpatul şi-a continuat drumul, deplasându-se la domiciliul său, unde şi-a parcat maşina, după care s-a culcat.

La scurt timp acesta a fost reţinut, iar la demersul procurorilor – plasat în arest preventiv, unde se află şi în prezent.

Rezultatele testării alcoolscopice au arătat că, în momentul accidentului, inculpatul avea o concentrație de alcool în aerul expirat de 0,86 mg/l, iar în sânge concentraţia de alcool indica 2,40 g/l.

Dacă va fi recunoscut vinovat de cele incriminate, inculpatul riscă de la 4 la 8 ani închisoare cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 4 la 5 ani.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3244 -0.9219%
USD USD 17.7272 -0.1538%
RUB RUB 0.2478 -1.1568%
RON RON 3.9914 -0.8890%
UAH UAH 0.6595 -0.6777%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile