Logo Realitatea.md

Samsung Galaxy S Light este o alternativă „ieftină” la Galaxy S8

22 Mai 2018, 23:21 // Tech

Dacă ți-ai dorit aspectul premium al unui Galaxy S8 cu un preț mai mic și o configurație hardware fără superlative, acum există Samsung Galaxy S Light.

Sud coreenii de la Samsung și-au făcut o tradiție din a lansa versiuni mai accesibile ale smartphone-uri din seria Galaxy S. Încă de acum câțiva ani, te puteai orienta către un Samsung Galaxy S5 Lite, Galaxy S6 Lite și așa mai departe. În 2018 însă, producătorul optează pentru un nume generic, în loc să păstreze nomenclatorul introdus în trecut.

Deși unii vor prezenta noul smartphone ca fiind Galaxy S8 Lite, numele său oficial este Samsung Galaxy S Light. Terminalul a fost subiectul mai multor zvonuri în ultimele luni, iar acum a fost lansat oficial. Din păcate, în prima etapă de propagare, se pare că poate fi achiziționat doar pe teritoriul Chinei.

În privința specificațiilor, în centrul atenției este panoul de tip Infinity Display curbat pe margini. Acesta are o diagonală de 5,8 inci, la fel ca versiunea standard de Galaxy S8. Marginile laterale ale ecranului sunt inexistente, în timp ce în partea de sus și de jos are niște margini discrete, la fel ca S8 și S9, scrie Playtech.

Similaritățile cu versiunea standard de S8 nu se opresc aici. Ecranul este de tip Super AMOLED, are o rezoluție de 2220 x 1080 pixeli și un raport de aspect de 18,5 : 9.

Telefonul are o singură cameră principală, la fel ca Galaxy S8. Aceasta are 16 megapixeli cu F/1.7. Poate filma 4K cu 30 FPS, dar nu include stabilizare optică de imagine – OIS. Camera frontală pentru selfie-uri este de 8 megapixeli cu F/1.7.

Partea de procesare este asigurată de o combinație între un Snapdragon 660, 4GB RAM și o memorie internă de 64GB. Acumulatorul de 3000 mAh este identic cu cel din Samsung Galaxy S8. Poate fi încărcat rapid atât wireless, cât și cu fir. Telefonul este certificat IP68 pentru rezistență la apă.

Citeste tot despre: alternativă, ieftin, S8, Samsung, telefon
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3214 0.0000%
USD USD 17.5802 0.0000%
RUB RUB 0.2745 0.0000%
RON RON 4.0546 0.0000%
UAH UAH 0.7255 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile