Logo Realitatea.md

Săptămâna Bucătăriei Italiene în Lume, începe astăzi la Chișinău

23 Noiembrie 2020, 05:35 // Life

Cea de-a V-a ediție a Săptămânii Bucătăriei Italiene în Lume, organizată de Ambasada Italiei la Chișinău, se va desfășura în perioada 23-29 noiembrie în Republica Moldova. Tema ediției din acest an este „Cunoștințele și aromele Italiei la 200 ani de la nașterea lui Pellegrino Artusi”.

La 130 ani de la publicarea cărții lui Artusi de bucate „Știința în bucătărie și arta de a mânca bine”, aceasta continuă să reprezinte o piatră de căpătâi pentru cultura gastronomică italiană, fiind tradusă și difuzată în lumea întreagă, transmite IPN, cu referire la un comunicat de presă al Ambasadei Italiei.

Săptămâna Bucătăriei Italiene va reprezenta, și de această dată, o ocazie pentru a marca 10 ani de când UNESCO a inclus dieta mediteraneeană în lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității, drept model de alimentație sănătoasă și echilibrată.

Având în vedere situația de urgență în sănătate, formatul din acest an va fi preponderent online, dar nu vor lipsi nici ocaziile de a gusta din produsele tradiționale italiene. Pe toată durata acestei săptămâni mai multe supermarketuri din Moldova vor amenaja un stand dedicat Italiei. În același timp, multe restaurante din capitală vor oferi un meniu special, inclusiv cu posibilitatea de a lua la pachet. Vor fi mai multe evenimente online dedicate dietei mediteraneene și excelențelor vinicole și gastronomice italiene: de la pizza la paste, de la cafea la vin.

De asemenea, va fi prezentat un film documentar despre opera lui Pellegrino Artusi, precum și o serie de masterclass-uri monotematice, dedicate celor mai renumite produse din tradiția culinară italiană, ce vor fi accesibile pe o platformă special dedicată și care prevăd și eliberarea unui certificat de participare.

Având în vedere pandemia, va fi oferit un prânz personalului medical și sanitar al Institutului de Medicină de Urgență din capitală. Prin acest gest simbolic, se vrea mulțumirea celor care au grijă zilnic de bolnavi, deseori chiar cu prețul propriei vieți.

  R LIVE TV
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.9996 0.0739%
USD USD 17.2814 0.1640%
RUB RUB 0.2358 0.8986%
RON RON 4.3095 0.0859%
UAH UAH 0.6162 -0.0973%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile