Logo Realitatea.md

Sărbătoare mare la Complexul Vatra: Festivalul neamului a început!

14 Septembrie 2019, 16:15 // Life

Sărbătoare mare la Complexul Vatra, din raionul Strășeni. Festivalul Cultural al Românilor de Pretutindeni și-a deschis larg porțile. Timp de două zile, această zonă pitorească de la poalele Codrilor Moldovei va abunda de culoare, muzică folclorică și bucate cum numai la români găsești.

Forfota a început de dimineață, când organizatorii și artiștii care vor evolua în cadrul festivalului au făcut ultimele pregătiri. Pe scena mare au urcat și îndrăgita formație Subcarpați de peste Prut, care a tras linia pentru concertul incendiar din această seară.

Manifestările se desfășoară pe trei platouri scenice concomitent, astfel încât sărbătoarea să cuprindă întreg spațiul Complexului Vatra. Bucătarii au încins grătarele, iar meșterii populari și-au scos pentru public lucrările de artizanat.

La Festivalul Cultural al Românilor de Pretutindeni participă peste 200 de delegații din toată România și Republica Moldova. Ele sunt formate din reprezentanți ai autorităților locale, colective etno-folclorice, meșteri populari și bucătari iscusiți, care au venit aici să arate specificul cultural și tradițional al neamului românesc.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3666 0.0822%
USD USD 17.3964 -0.1028%
RUB RUB 0.2719 -0.0735%
RON RON 4.0719 0.0590%
UAH UAH 0.6935 -1.2952%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile