Logo Realitatea.md

Scafandrii nu au putut găsi ultimele două cadavre ca urmare a erupției vulcanice din Noua Zeelandă

15 Decembrie 2019, 13:19 // În lume

Echipele de scafandri, desfăşurate în jurul vulcanului White Island din insula neo-zeelandeză, nu au găsit cadavrele ultimelor două persoane date dispărute în urma erupţiei care a avut loc luni 9 decembrie, relatează duminică AFP.

Dintre cele 47 de persoane care se aflau pe insulă la momentul erupţiei, cel puţin 17 au murit, potrivit unui nou bilanţ care îi include şi pe cei doi dispăruţi.

Căutările se concentrează pe zona în care un cadavru a fost văzut plutind la suprafaţa mării în a doua zi după erupţie.

Autorităţile sunt de părere că cele două trupuri neînsufleţite sunt în mare, dar scafandrii trimişi sâmbătă pentru a sonda apele din jurul vulcanului nu au reuşit să descopere cadavrele.

Scafandrii operează „în condiţii unice şi dificile”, în ape „cu o vizibilitate ce variază de la zero la doi metri”, a declarat directorul-adjunct al Poliţiei locale, John Tims.

În total 27 de persoane sunt încă spitalizate în Noua Zeelandă şi în Australia, dintre care 20 se află într-o stare considerată „critică” de către medici.

Cele mai multe dintre persoanele prezente pe White Island erau turişti veniţi din Australia, Statele Unite, Marea Britanie, China, Germania, Malaezia şi Noua Zeelandă.

Cadavrele a şase persoane au fost recuperate vineri în urma unei operaţiuni riscante, ce a fost realizată de soldaţi din trupele de elită neozeelandeze, în condiţiile în care o nouă erupţie se poate produce în orice moment.

Şefa guvernului neo-zeelandez, Jacinda Ardern, a cerut ca luni să fie ţinut un minut de reculegere, în semn de omagiu pentru victimele erupţiei vulcanice.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.6789 0.0000%
USD USD 16.6157 0.0000%
RUB RUB 0.2261 0.0000%
RON RON 4.0694 0.0000%
UAH UAH 0.6000 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile