Logo Realitatea.md

Scandalul parcărilor cu plată din Chișinău! Viceprimarul Nistor Grozavu, în apărarea companiei private cu care a semnat contractul

25 Aprilie 2016, 12:42 // Societate

Viceprimarul de Chișinău, Nistor Grozavu, vine cu declarații în apărarea companiei care va gestiona parcările cu plată din capitală, în contextul scandalului iscat pe marginea proiectului dat. Acesta a declarat că „de obicei rentabilitatea unei întreprinderi municipale atinge 4-6%, iar compania respectivă va transfera bugetului municipal tocmai 10% din beneficiul său ceea ce deja este o depășire destul de mare față de acele fluxuri financiare care le avem până acum”.

Viceprimarul a mai menționat că acestă companie va avea circa 1000 de angajați și că pe lângă cheltuielile salariale înalte, agentul economic va investi și în amenajarea parcărilor cu marcaje, instalarea parcomatelor, softuri și impozite ș.a.

În privința contractului semnat anticipat de către Primărie cu agentul economic care va gestiona parcările cu plată, Nistor Grozavu a spus că lucrările nu vor începe înainte ca proiectul să fie aprobat de către Consiliul Municipal. 

„Sunt atât de influient în Chișinău, cineva a furat miliardul iar eu mă apropii de 700 de milioane”, a declarat ironic viceprimarul, fiind rugat să comenteze ipotzele precum că angajați ai Primăriei ar avea legături cu compania offshore, în gestiunea căreia ar putea fi viitoarele parcări cu plată din capitală. 

Amintim că scandalul pe marginea acestui subiect s-a iscat acum o săptămână după ce doi activiști civici, Victor Chironda și Adrian Filat, au declarat că prin intermediul acestui proiect se vor estorca bani de la cetățeni, calificându-l drept "furt de proporții prin ratarea unor venituri”. 

Proiectul de decizie cu privire la aprobarea regulamentului de funcționare a parcărilor cu plată în Chișinău a fost examinat și la precedenta ședință a CMC, acesta însă nu a fost aprobat, fiind trimis spre examinare.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.6987 0.0000%
USD USD 16.8093 0.0000%
RUB RUB 0.2538 0.0000%
RON RON 4.2341 0.0000%
UAH UAH 0.5991 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile