Logo Realitatea.md

Secretarul de Stat al Sfântului Scaun, la Parlament. A semnat în Cartea de Onoare (FOTO)

15 Septembrie 2018, 15:38 // Politica

Speakerul Legislativului, Andrian Candu, a avut o întrevedere cu Secretarul de Stat al Sfântului Scaun, Cardinalul Pietro Parolin, se arată într-un comunicat emis de Parlamentul Republicii Moldova.

În cadrul discuțiilor, Andrian Candu a apreciat suportul și sprijinul bisericii în promovarea unităţii europene, spiritului de toleranță și păcii în lume. Speakerul s-a referit la o serie de modificări legislative, aprobate de Parlament, în vederea promovării valorilor familiei.

Este vorba despre acordarea concediului paternal, aplicarea pedepselor mai dure pentru violența în familie, aprobarea unui pachet social care permite familiilor tinere cumpărarea unei locuințe etc. În context, a subliniat și importanța toleranței și respectului pentru toți membrii societății.

La rândul său, Secretarul de Stat al Sfântului Scaun a salutat modificările legislative aprobate de Parlament în promovarea valorilor familiei și a îndemnat clasa politică la unitate și activitate comună pentru binele cetățenilor.

Discuțiile au vizat și activitatea desfășurată de Biserica Romano-catolică din Republica Moldova, atât pe tărâm religios, cât și în domeniile educaţiei, umanitar, social, de recuperare a persoanelor victime ale traficului de fiinţe umane, de acordare a asistenţei pentru categoriile defavorizate ale populaţiei.

Aflat pentru prima dată în Republica Moldova, Secretarul de Stat al Sfântului Scaun, Cardinalul Pietro Parolin a semnat în Cartea de onoare a Parlamentului și a vizitat sala de ședințe plenare.

Relaţiile diplomatice între Republica Moldova şi Statul Vatican au fost stabilite în 1993. În acest an, Biserica Romano-catolică din Republica Moldova marchează 25 de ani de la înfiinţarea primelor structuri în țară.

CITEȘTE ȘI:

Premierul, în dialog cu Secretarul de Stat al Sfântului Scaun: O criză morală este mult mai greu de depășit (VIDEO)

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4633 0.0000%
USD USD 17.1929 0.0000%
RUB RUB 0.2429 0.0000%
RON RON 4.0207 0.0000%
UAH UAH 0.6382 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile