Logo Realitatea.md

Ședința în plen a început, după o oră de aprobare a ordinii de zi. Diacov către Ciobanu: Îmbrăcați masca, să fiți mai fotogenică

21 Mai 2020, 12:15 // Politica

Ședința Parlamentului a început cu întârziere de o oră, pentru că ordinea de zi a fost aprobată între timp. Platforma DA a venit cu 11 propuneri de subiecte pentru a le introduce, însă niciuna nu a fost susținută. La fel, nu au fost susținute nici trei propuneri din partea grupului parlamentar „Pro Moldova”. 

PPDA a ridicat mai multe subiecte, cum ar fi audierea a mai multor miniștri din Guvernul condus de Ion Chicu, subvenționarea, problema veteranilor de război, suport pentru familiile cu copii de până la 10 ani și altele. La fel, „Pro Moldova” a solicitat introducere pentru discuții în plen despre asistența medicală obligatorie, declararea amnistiei pe perioada stării de urgență și informarea despre cum autoritățile se pregătesc de al doilea val de răspândire a coronavirusului.

Propunerile nu au întrunit numărul necesar de voturi.

Inițial, însă, a fost făcut anunțuri despre echipele care s-au mărit.

Andrian Candu a anunțat că „Pro Moldova” deja sunt 12 deputați, iar Marina Tauber a spus că Partidul ȘOR este format deja din 9 deputați.

Anunțurile nu s-au lăsat fără reacție din partea președintelui de onoare al PDM, Dumitru Diacov, care a venit cu replica următoare: „Cum e cheamă asta. Fracțiunea PDM a examinat anunțurile și spune că au fost excluși. În rest, sănătate și succes!”.

Deputata PPDA Maria Ciobanu a continuat: „Temelia traseismului politic a fost pusă de PDM. Trebuie să rămâneți cinci deputați”.

„Îmbrăcați masca, să fiți mai fotogenică. Tradiția a fost inclusă de PCRM. Pot să dau liste cum au plecat în „nicăieri”, nu s-au întors în Parlament. PDM este sănătos și o să se lupte pentru fericirea, inclusiv, a dvs.”, i-a răspuns Diacov.

Nimeni din colegi nu a ieșit cu o reacție la jignirea adusă de deputatul democrat.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4009 0.0000%
USD USD 17.6277 0.0000%
RUB RUB 0.2486 0.0000%
RON RON 4.0060 0.0000%
UAH UAH 0.6555 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile