Logo Realitatea.md

Sentință în dosarul omorului intenționat din Vulcănești, Nisporeni. Cinci persoane vor sta la închisoare între 2 și 12 ani

20 Martie 2020, 18:42 // Societate

Judecătoria Ungheni i-a condamnat la pedepse cu închisoarea între 2 și 12 ani pe cinci inculpați în cazul omorului intenționat al unui bărbat din Vulcănești, Nisporeni, la solicitarea procurorilor din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Aceștia au vârste cuprinse în 21 și 38 de ani și sunt originari din aceeași localitate cu bărbatul victimă.

Crima a avut loc în fața casei acestuia, în prezența soției și fiicei de 12 ani. Inculpații au sosit cu mașina, au coborât din ea toți cinci, iar după ce au comis acte de huliganism agravat cu aplicarea violenței față de victimă și soția acestuia, unul din inculpați a tras în victimă de cinci ori din arma de foc pe care o deținea legal, după care bărbatul a decedat în drum spre spital.

Crima a avut loc la câteva minute după un conflict pe care victima l-a avut în preajma unui magazin din sat, cu doi din grupul inculpaților, care l-au numit pe bărbat cu cuvinte necenzurate. Totuși, conflictul nu a escaladat, așa cum a intervenit soția bărbatului. Între aceste familii exista și un conflict mai vechi.

Bărbatul victimă, cu vârsta de 37 de ani, avea patru copii la întreținere, dintre care un copil cu vârsta de un an și jumătate. Inculpații au vârste cuprinse între 21 și 38 de ani, fără antecedente penale, majoritatea cu studii medii incomplete și cu copii la întreținere. Suplimentar pedepsei, de la aceștia vor fi încasați solidar 10.000 lei pentru asistența juridică acordată reclamantei și a câte 5.000 lei de la fiecare cu titlu de prejudiciu moral.

În cazul inculpatului care a tras cu arma de foc în victimă – condamnat la 12 ani închisoare – din contul acestuia urmează să fie încasați peste 647 mii lei prejudiciu moral și material, precum și a câte 1.100 lei lunar pentru fiecare din cei 3 copii minori, până la împlinirea majoratului de către ei.

Pe parcursul judecării cauzei, inculpatul care a executat împușcăturile se afla în arest preventiv, iar ceilalți patru – arest la domiciliu, cu monitorizare electronică. După pronunțarea sentinței, toți inculpații au fost luați în custodia autorităților, direct din sala de judecată.

Sentința a fost pronunțată astăzi și este cu drept de atac. Acuzatorul de stat din cadrul PCCOCS va contesta sentința, pe motivul blândeței pedepselor.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4833 -0.3029%
USD USD 17.3920 -0.6058%
RUB RUB 0.2515 -1.3339%
RON RON 4.0272 -0.1908%
UAH UAH 0.6518 -0.1991%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile