Logo Realitatea.md

Și-a cumpărat un Mercedes înmatriculat în Lituania cu acte expirate și falsificate și îl folosea nestingherit. Acum bărbatul e cercetat de poliție

11 August 2020, 15:47 // Societate

Un șofer este cercetat de polițiștii de frontieră pentru faptul că exploata un automobil cu altele falsificate și expirate, lucru despre care conducătorul auto cunoștea, atunci când și-a procurat mașina.

Foto: poliția de frontieră/Colaj: realitatea.md

La data de 10 august curent, la ora 19:10, la intrarea în orașul Soroca, polițiștii de frontieră au oprit în trafic un Mercedes Benz, înmatriculat în Lituania. Pentru mijlocul de transport exista informația că proprietarul acestuia ar circula pe drumurile naționale cu actele expirate și falsificate. Astfel, în urma verificărilor riguroase s-a confirmat informația operativă. Toate actele prezentate pentru autoturism aveau termenul de valabilitate expirat, mai mult că au apărut suspiciuni de falsificare a reviziei tehnice și asigurării auto Cartea Verde. Totodată, în baza de date a Poliției de Frontieră figura ca ultima intrare în Republica Moldova încă din anul 2015, ceea ce ar însemna că depășise cu mult timp termenul de ședere pe teritoriul țării noastre.

La audieri persoana și-a recunoscut vina. Bărbatul de 31 de ani a declarat că automobilul a fost procurat contra sumei de 1 150 de euro și fostul proprietar l-a anunțat despre prezența unor încălcări la actele de însoțire a vehiculului.

Urmare a celor depistate, bărbatul  este cercetat în conformitate Cod Penal al Republicii Moldova. Automobilul a fost indisponibilizat pe teritoriul Sectorului Poliției de Frontieră Soroca. Cazul este cercetat în continuare de către angajații Direcției regionale Nord.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5261 0.0000%
USD USD 16.7700 0.0000%
RUB RUB 0.2176 0.0000%
RON RON 4.0054 0.0000%
UAH UAH 0.5935 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile