Logo Realitatea.md

Și-au transformat apartamentele în laboratoare de cultivare a drogurilor! Membrii unei grupări, condamnați la pușcărie (VIDEO)

12 Martie 2019, 15:35 // Actualitate

Șase persoane, membre ale unui grup criminal organizat, au fost condamnați la ani grei de închisoare de magistrații Judecătoriei Cahul. Acestea sunt învinuite de cultivarea, distribuirea, păstrarea și înstrăinarea drogurilor în proporții mari. 

Embed:

Procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale au prezentat instanței  de judecată probe incontestabile privind vinovăția tuturor membrilor grupului criminal, care au între 40 și 50 de ani, din care face parte și o femeie.

Astfel, liderul grupării a fost condamnat la închisoare pe un termen de 8  ani, iar ceilalți membri - la câte 7 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Prin sentință instanța a stabilit că, membrii grupării și-au transformat apartamentele din or. Cahul în laboratoare clandestine destinate cultivării plantelor de cânepă, procurând și instalând în ele utilaje moderne, care au permis creșterea într-un timp foarte scurt a plantelor de Cannabis.

În rezultatul perchezițiilor efectuate au fost ridicate instrumente și unelte special destinate pentru cultivarea marihuanei, dispozitive confecționate pentru consumul drogurilor, cântar electronic, plantele verzi cât și masă vegetală uscată și mărunțită de marihuana, care era pregătită pentru a fi înstrăinată consumatorilor finali la prețul de 7000 lei pentru 100 grame.

Sentința este cu drept de atac la Curtea de Apel Cahul în termen de 15 zile.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.0977 0.0000%
USD USD 17.9332 0.0000%
RUB RUB 0.2781 0.0000%
RON RON 4.2210 0.0000%
UAH UAH 0.6805 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile