Logo Realitatea.md

Sistemul ECall ar putea fi implementat în Republica Moldova

16 Aprilie 2019, 15:48 // Tech

ECall – un sistem care este instalat în vehicule din toate țările Uniunii Europene și care efectuează automat un apel gratuit către numărul de urgență 112, în cazul în care vehiculul este implicat într-un accident rutier grav – ar putea fi implementat și în Republica Moldova.

Foto: mei.gov.md

Acest subiect, dar și altele, au fost discutate de Comitetul coordonator interdepartamental pentru asigurarea interacțiunii dintre Serviciul național unic pentru apelurile 112 și Serviciile specializate de urgență.

„Trebuie să dezvoltăm și să dotăm Serviciul 112 cu tehnologii și sisteme complexe, pentru că asta va permite mai multă eficiență și mobilitate echipelor. Viața fiecărui cetățean este extrem de importantă. Vom depune eforturi ca să implementăm și în Republica Moldova sistemele care sunt utilizate în țările europene”, a declarat Chiril Gaburici.

De asemenea, în cadrul ședinței s-a discutat despre extinderea sistemului informațional automatizat al Serviciului 112, prin dotarea cu terminale mobile a unităților de intervenție a serviciilor specializate de urgență. Scopul acestor terminale mobile este de a facilitata comunicarea dintre dispeceratul serviciilor specializate de urgență și echipele de intervenție, prin transmiterea directă a fișei cazului de urgență către echipele de intervenție, astfel fiind evitată comunicare verbală.

Excluderea acestor comunicări verbale va duce la reducerea timpului de alertare a echipajului, eliminarea factorului uman în transmiterea datelor asociate cazului de urgență, evidența automată a etapelor de intervenție la cazul de urgență, etc.

În cadrul ședinței, a fost prezentat și Raportul anual de activitate privind realizarea programului național de implementare a Serviciului național unic pentru apeluri de urgență 112. În acest sens, Chiril Gaburici a menționat că apreciază progresele înregistrate, și anume micșorarea timpului de reacție la apelurile de urgență. De asemenea, utilizarea numerelor de urgență 901, 902 și 903 este în scădere, tot mai mulți cetățeni formează numărul 112.

Citeste tot despre: ecall, implementare, Moldova, Serviciul 112, UE
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.6362 1.0072%
USD USD 17.7181 0.9613%
RUB RUB 0.2654 0.0000%
RON RON 4.1511 0.9558%
UAH UAH 0.7038 0.8454%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile