

Pe lângă scăderea bruscă în greutate, Navalnîi nu își mai simte nici mâinile, fapt care a determinat avocații lui să solicite trasportarea acestuia de urgență la un spital „normal”. „Arată prost și nu se simte bine”, a declarat avocatul Olga Mihailova, adăugând că Navalnîi cântărește acum „în jur de 80” kilograme.
Familia și membrii echipei de apărare a lui Navalnîi, care l-au vizitat la colonia din orașul Pokrov, la 100 de kilometri mai la est de Moscova, au declarat că liderul politic nu își mai simte mâinile de ceva vreme și că acuză o tuse severă.
Alexei Navalnîi, care are o înălțime de 189 de centimetri, cântărea aproximativ 93 de kilograme în momentul când a fost transferat în colonia de corecție No. 2 din regiunea Vladimir, cunoscută pentru condiții extrem de proaste și tratament inuman.
Avocații și aliații omului politic, cer ca acesta să fie transferat la un spital normal. „Nimeni nu-l va trata aici”, a zis Mihailova.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului însă, Dmitri Peskov, este de altă părere, susținând că „Navalnîi nu are dreptul la niciun tratament special”.
Colegul său de echipă, Vadim Kobzev, a spus că Navalnîi, cu vârsta de 44 de ani, „slăbește un kilogram pe zi”.
Amnesty International a declarat ieri că condițiile în care este ținut criticul de la Kremlin, reprezintă o formă gravă de tortură, lucru care este întreprins pentru a îl „ucide încet”. „Autoritățile din Rusia, încearcă să-i cauzeze o moarte lentă și încearcă să ascundă ceea ce i se întâmplă în realitate”, a declarat secretarul general al Amnesty International, Agnes Callamard.
Miercurea trecută, cel mai proeminent adversar al președintelui rus Vladimir Putin, care execută în momentul de față o sentință de doi ani și jumătate sub acuzații de delapidare, a lansat o grevă a foamei prin care cere un tratament medical adecvat pentru durerile severe de spate și amorțeala de la picioare.
Pe 2 februarie, curtea Simonovski de la Moscova, a decis anularea pedepsei cu suspendare a lui Navalnîi în cazul „Yves Rocher” și înlocuirea acesteia cu 3,5 ani într-o colonie cu regim general, fiind ulterior transferat. Decizia a fost luată din cauza „numeroaselor încălcări” din timpul perioadei de probă de către opozant.
![]() |
EUR | 21.3706 | 0.2557% |
![]() |
USD | 17.8774 | -0.1095% |
![]() |
RUB | 0.2359 | 1.8566% |
![]() |
RON | 4.3404 | 0.1847% |
![]() |
UAH | 0.6396 | -0.1717% |
Vezi si alte valute |
(VIDEO 18+) Răfuială terifiantă! Hoț în lege împușcat mortal într-o sală de sport din Moscova
FOTO/ Un ex-viceministru și-a scos la vânzare casa de lux
ALERT! Descinderi matinale în Chișinău, Orhei și Criuleni. 10 persoane, reținute
Maia Sandu „și-a șters” din nou picioarele de Sergiu Sîrbu. Cum s-a întâmplat totul
Puterea e în mâna Maiei Sandu! Curtea Constituțională i-a permis dizolvarea Parlamentului
Dezvăluiri intrigante. Alexandru Jizdan, despre politicieni cu legături în lumea criminală
(VIDEO 18+) Răfuială terifiantă! Hoț în lege împușcat mortal într-o sală de sport din Moscova
Andrei Năstase ar risca amendă de 500 de euro pentru live-ul de ieri de pe o stradă din Frankfurt
Parlamentul se întrunește în ședință plenară
Judecătoarea care a fost reținută astăzi pentru „trafic de influență”. DETALII