Logo Realitatea.md

Slusari: „Coaliția roșu-albastru” a respins moțiunea de cenzură în privința ministrului Apărării

04 Decembrie 2019, 17:22 // Politica

Moțiunea simplă inițiată de fracțiunile Blocului ACUM Platforma DA și PAS în privința ministrului Apărării, Victor Gaiciuc, acuzat că a elogiat separatiștii din Donbas, a fost respinsă astăzi de Biroul Permanent al Parlamentului. Pentru aceasta au votat cinci socialiști și un democrat.

„Am avut un Birou Permanent „productiv”. PSRM-PD a respins includerea în ordinea de zi a proiectului Hotărării privind crearea Comisiei de Anchetă cu investigarea circumstanțelor lichidării celor trei bănci devalizate. Vă amintesc că recomandarea pentru crearea unei astfel de comisii se conține în Raportul pe furtul miliardului, întocmit și votat împreună cu deputații socialiști. Cred că deja se vede cine și ce dorește pe subiectul jafului bancar”, a menționat în legătură cu aceasta vicepreședintele Parlamentului Alexandr Slusari, președinte al fracțiunii Platforma DA, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

La fel, „coaliția roșu-albastru”, cum o numește Slusari, a respins proiectul Platformei DA privind crearea Comisiei de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor evenimentelor din 7 aprilie 2009.

„La desert 5 socialiști și Dumitru Diacov au votat inadmisibilitatea moțiunii de cenzură împotriva ministrului apărării și separatismului, Victor Gaiciuc, motivând acest lucru că ea are un caracter individual și nu vizează politicile ministerului. Menționăm că dl. Filip a plecat de la ședință, iar dna Babuc nu a susținut respingerea moțiunii”, a mai precizat vicepreședintele Parlamentului.

Amintim că, deputații Blocului ACUM au depus la 29 noiembrie curent, la ședința plenară a Parlamentului o moțiune simplă de cenzură pe numele ministrului Apărării Victor Gaiciuc. Potrivit moțiunei simple de cenzură, ministrul este acuzat de faptul că, încă acum un an, i-a numit pe luptătorii din Donbas „eroi”.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.0854 1.0713%
USD USD 17.0035 0.2411%
RUB RUB 0.2185 0.6449%
RON RON 4.1192 1.0772%
UAH UAH 0.5994 0.2341%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile