Logo Realitatea.md

Șoferul, suspectat de producerea accidentului de la Rîșcani cu implicarea a 4 mașini, ar fi fost beat (FOTO 18+)

17 Octombrie 2018, 16:05 // Societate

Șoferul de la volanul mașinii de marcă Opel, care a cauzat accidentul rutier din 15 octombrie în satul Recea, raionul Rîșcani, ar fi fost în stare de ebrietate.

Foto: IDOM

Institutul pentru Drepturile Omului (IDOM) a venit cu o informație în acest sens, pentru că în două dintre mașinile implicate se aflau 10 angajați ai organizației non-guvernamentale. Aceștia plecau într-o deplasare de serviciu în România, când a avut loc impactul.

„La data de 15 octombrie, în jurul orei 05:40, echipa IDOM a fost implicată într-un accident rutier produs în lanț în apropiere de satul Recea, raionul Rîșcani. În accidentul rutier produs au fost implicate patru autovehicule, în două din ele se aflau 10 angajați ai IDOM care plecau în România într-o deplasare de serviciu. 

În urma impactului, trei persoane din cadrul IDOM au fost transportate la spital cu diferite traume (fracturi ale brațului, leziuni ale capului etc.) pentru îngrijiri medicale.

Accidentul rutier s-a produs din cauza șoferului aflat la volanul autovehiculului de marcă Opel Vectra, care, conducând cu viteză excesivă a ieșit pe contrasens și a tamponat celelalte trei autovehicule, care se deplasau regulamentar pe banda lor de circulație. În urma accidentului, două autovehicule au fost distruse în totalitate, iar două - sunt avariate.

În autovehiculul de marcă Opel Vectra se aflau două persoane. Pasagerul era în stare de ebrietate alcoolică și, din spusele lui, atât el, cât și șoferul consumaseră alcool. Șoferul aflat la volanul Opelului a fost scos din autovehicul după intervenția echipei de descarcerare, ulterior el a fost transportat la spital în stare extrem de gravă”, se arată în comunicatul IDOM.

Toate circumstanțele producerii accidentului urmează să fie stabilite de Inspectoratul de Poliție Rîșcani care pe marginea acestui caz a pornit un proces penal.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3862 0.3754%
USD USD 17.1083 0.2073%
RUB RUB 0.2587 0.7399%
RON RON 4.1557 0.3744%
UAH UAH 0.6154 0.1465%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile