Logo Realitatea.md

Stoianoglo, după interviul CSP: „Așa cum un stomatolog nu poate fi chirurg, nu orice jurist poate fi procuror general. Eu sunt cel mai indicat” (VIDEO)

28 Noiembrie 2019, 18:20 // Societate

Fostul procuror și deputat Alexandru Stoianoglo suține că anume el, dintre cei patru candidați preselectați, este cel care este cel mai recomandat pentru funcția de procuror general. După proba interviului susținută în fața Consiliului Superior al Procurorilor, acesta a declarat că el este „cel mai experimentat”, iar activând anterior atât în Procuratura Generală, cât și în procuraturile teritoriale, cunoaște care sunt relațiile în sistem, iar „toate problemele în Procuratură au apărut anume de la oamenii din afara procuraturii”.

„Este o provocare pentru mine și eu sunt gata de a prelua și rezolva problemele care sunt în interiorul Procuraturii. Am dreptul de a participa și chiar câștiga această funcție”, a declarat Stoianoglo după proba interviului.

El a menționat că a propus Consiliului niște instrumente prin care poate fi înlăturată corupția din interiorul Procuraturii. „Trebuie să monitorizăm modul de trai al procurorilor și familiilor lor. Dosarele penale legate de corupție sunt de lungă durată, destul de scumpe și nu prea eficiente. Trebuie să aplicăm metodele de profilaxie. Cei cheltuielile cărora nu corespund cu veniturile, trebuie eliminați din Procuratură”, și-a exprimat „viziunea” candidatul la șefia PG.

Întrebat despre faptul că anume el ar fi „favoritul la funcția de procuror general”, Alexandru Stoianoglo a menționat că „la noi favoritul se schimbă în fiecare zi”. „Pot să vă spun că nu am nicio apartenență politică, sunt o persoană independentă și vreau să schimb lucrurile în Procuratură”.

Cât ține de faptul că concursul de preselecție a candidaților ar fi fost viciat, el a menționat că, fiind „procuror de carieră”, Petru Bobu nu a făcut altceva decât a susține „oamenii din sistem”.

„Dacă aveți în vedere că domnul Bobu a dat pentru mine cel mai mare punctaj, atunci domnul Boțan a dat cel mai mare punctaj pentru domnul Gribincea, reprezentantul societății civile. Credeți-mă, ultima dată l-am văzut pe domnul Bobu atunci când am plecat din Procuratură, mai mult de zece ani în urmă. Punctajul lui a fost legat numai de susțienrea oamenilor din sistem. El fiind procuror de carieră, înțelege că procurorul general trebuie să fie un profesionist”, a mai spus Stoianoglo, menționând că „așa cum un stomatolog nu poate fi chirurg, la fel nu orice jurist poate deveni procuror general”.

Amintim că Alexandru Stoianoglo este avocat, fost procuror și fost deputat. A activat în organele procuraturii în anii 1992-2007. A fost vice-procuror al or. Chişinău, procuror al UTA Găgăuzia, iar în 2001-2007, a fost adjunct al procurorului general. În 2007-2009, Stoianoglo a profesat avocatura. Ulterior, din 2009 până în 2014, a fost deputat pe listele PDM, inclusiv vicepreședinte al Parlamentului în anii 2009-2010. În 2015, a părăsit PDM pentru a candida, independent, la funcţia de bașcan al UTA Găgăuzia, dar nu a reușit să ajungă în turul doi.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3893 -0.9041%
USD USD 17.6107 -0.6746%
RUB RUB 0.2804 -2.2997%
RON RON 4.0581 -0.8696%
UAH UAH 0.7152 -1.4876%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile