Departamentul de Stat al SUA a cerut Chinei să nu mai exercite presiuni asupra Taiwanului, după ce Ministerul Apărării de la Taipei a anunțat că mai multe aeronave chineze au pătruns în cursul zilei de sâmbătă în partea sud-vestică a zonei sale de identificare a apărării aeriene.
„Îndemnăm Beijingul să înceteze presiunea sa militară, diplomatică și economică asupra Taiwanului și să se angajeze, în schimb, într-un dialog semnificativ cu reprezentanții aleși în mod democratic din Taiwan”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, informează Reuters, citată de Agerpres.
Opt bombardiere și patru avioane de vânătoare au pătruns în partea de sud-vest a zonei de identificare a apărării aeriene a insulei, iar forțele aeriene taiwaneze au desfășurat rachete pentru a „monitoriza” această incursiune, conform informațiilor furnizate de ministerul apărării din Taiwan.
China, care pretinde că Taiwanul este un teritoriu ce îi aparține, a efectuat zboruri aproape zilnice în ultimele luni deasupra apelor dintre partea de sud a Taiwanului și Insulele Pratas din Marea Chinei de Sud, controlate de Taiwan.
![]() |
EUR | 21.3426 | 0.3300% |
![]() |
USD | 17.4546 | -0.1790% |
![]() |
RUB | 0.2368 | -0.4205% |
![]() |
RON | 4.3784 | 0.3392% |
![]() |
UAH | 0.6257 | 0.0160% |
Vezi si alte valute |
(FOTO) Maia Sandu pe Instagram, așa cum nu ai mai văzut-o. Unde și-a petrecut președinta weekendul
Președintele Maia Sandu susține declarații de presă după ședința Consiliului Suprem de Securitate
Fost judecător CC: Maia Sandu nu a fost obligată să înainteze candidatul de premier propus de PSRM
Declarații după decizia Curții Constituționale
Ion Chicu, un prim mesaj public după ce a fost internat la terapie intensivă din cauza COVID
(STOP CADRU) Ce se întâmplă în Parlament, când deputatul Slusari o „scoate din sărite” pe Greceanîi
(FOTO) Maia Sandu pe Instagram, așa cum nu ai mai văzut-o. Unde și-a petrecut președinta weekendul
Maia Sandu are și un plan „B” în cazul în care Parlamentul va susține candidatura Nataliei Gavrilița
(VIDEO 18+) O adolescentă lovită cu picioarele și tăvălită pe jos: Pupă mâna
Cine este diplomatul rus, prins cu cei 62 de mii de dolari pe Aeroport și legătura acestuia cu PSRM
Ultima oră! Starea de urgență în sănătate publică, prelungită cu două luni