Logo Realitatea.md

Tânăra saudită, baricadată într-un hotel thailandez, ca să nu fie deportată, a fost luată sub protecția Comisariatului ONU

09 Ianuarie 2019, 10:01 // În lume

Tânăra saudită de 18 ani, care s-a baricadat într-o cameră de hotel de lângă aeroportul din Bangkok, de teamă să nu fie deportată acasă, la familia ei, care o amenință cu moartea, pentru că a renunțat la Islam, a fost luată sub protecția Comisariatului ONU pentru refugiați, în Australia.

Foto: bbc.com

S-a întâmplat după ce opinia publică s-a mobilizat masiv pe rețelele de socialiare, iar tânăra a cerut azil politic.

"Studierea cazului său și stabilirea următoarelor etape ar putea dura mai multe zile", a anunțat într-un comunicat Giuseppe de Vicentiis, reprezentantul UNHCR în Thailanda, mulțumind autorităților thailandeze pentru că nu au trimis-o în țara sa împotriva voinței sale.

Tatăl lui Rahaf al - Qunun și fratele ei au venit în Thailanda, însă tânăra refuză să îi vadă pe amândoi. 

Aflată în călătorie în Kuwait împreună cu familia sa, Rahaf Mohammed al - Qunun, a fugit cu un avion care a aterizat duminică pe aeroportul din Bangkok. Ea intenţiona să meargă în Australia, unde urma să depună o cerere de azil.

Rahaf a atras atenția opiniei publice după ce a publicat mai multe postări pe o rețea de socializare, în acest weekend. Aceasta a plasat pe Twitter poze după reținerea ei pe aeroportul din Bangkok, făcându-și publică povestea în lumea întreagă. 

Peripețiile unei saudite în Bangkok: S-a baricadat în camera de hotel de frică să nu fie deportată acasă. "Mă vor ucide!"

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.1545 0.0194%
USD USD 17.9087 0.4318%
RUB RUB 0.2800 1.0830%
RON RON 4.2325 -0.0213%
UAH UAH 0.6671 -0.2989%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile