

Producătorii de telefoane inteligente se pregăteasc să scoată pe piaţă smartphone-uri mai mari, mai elegante şi, bineînţeles, mai performante. Unul dintre cele mai aşteptate smarphone-uri din acest an aparţine gigantului Samsung. În primăvara acestui an, conform celor mai recente zvonuri ar urma să fie lansat Samsung Galaxy S10.
Potrivit Digi24, producătorii sud-coreenii ar urma să prezinte trei modele din această generaţie, cu diagonala de 5,8; 6,1, respectiv 6,4 inchi. Cel mai mic va avea display plat, iar celelalte două vor fi Edge, adică vor avea ecranele curbate. În plus, Samsung Galaxy S10 va avea trei camere foto şi un senzor de amprentă incorporat în ecran.
Şi Google se pregăteşte să scoată pe piaţă în acest an un telefon din gama Pixel. Acesta ar urma să aibă un ecran de 5,5 inchi, 4GB de RAM şi o memorie internă de 32 de GB. În plus, camera principală va avea o rezoluţie de 12,2 pixeli.
Producătorul de telefoane LG va lansa un telefon care va suporta conexiunea 5G la internet. E drept că la început va acoperi doar nouă oraşe din Statele Unite la Americii, dar treptat va avea acoperire mondială. Şi cum tehnologia are preţul ei, specialiştii spun că acest smartphone ar putea ajunge şi la 1.000 de dolari.
Şi Huawei pregăteşte un telefon pliabil, care va avea conexiune 5G, iar potrivit zvonurilor, ar urma să fie lansat la evenimentul Mobile World Congress de anul acesta.
Deşi Apple nu a confirmat nimic până acum, specialiştii spun că sigur vor apărea telefoane noi care vor avea camere foto duale, iar tehnologia 3D Touch va dispărea. În plus, se aşteaptă şi o schimbare de design. Dar aşa cum ne-au obişnuit, abia la toamnă vom afla mai multe detalii.
![]() |
EUR | 19.4108 | 0.0407% |
![]() |
USD | 17.1238 | -0.0035% |
![]() |
RUB | 0.2603 | 0.5796% |
![]() |
RON | 4.0790 | -0.3469% |
![]() |
UAH | 0.6326 | 0.3968% |
Vezi si alte valute |
EXCLUSIV! INP are un nou șef. Ce s-a întâmplat cu Livii Baziuc
O companie din nordul țării riscă să plătească o amendă RECORD de 13 milioane de lei
„Măi, dă-i pace...” O mamă filmată în timp ce îşi loveşte cu cruzime copilul (VIDEO 18+)
(UPDATE) Percheziții CNA, la Sănătate Publică. Unsprezece persoane au fost reținute!
Sondaj iData: Ce partide ar ajunge în Parlament, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri (VIDEO)
EXCLUSIV! INP are un nou șef. Ce s-a întâmplat cu Livii Baziuc